sâmbătă, 22 iunie 2013

(CCCXVI)

Copac al meu, grădina-ţi tânjeşte după rouă
Şi după umbra-ţi blândă cu care o alini!
De ce te smulgi dintr-însa şi spre o altă nouă
Grădina pleci de-acuma cu tot cu rădăcini?
Prin garduri ea îţi pare o-mbietoare oază;
Crezi oare că pe-acolo arar cresc buruieni?
Crezi oare că doar vara duios o-mbrăţişează
Şi n-o pândesc `nainte înjositoare ierni?
Crezi oare că te-aşteaptă un Eden unde lutul
E-un nor, iar grădinarul e însuşi Dumnezeu?
Nu! Dincolo sunt toate grădinile – `nceputul,
Viaţa şi sfârşitul – la fel, copac al meu!
  Nu-i loc de izbăvire în zările străine;
  E-un Rai acolo unde ai semănat cu tine!

Niciun comentariu: