Fragmente Jurnal XIII - Relativismul şi atomismul în modernitate

Teoriile fizicii dezvoltate în secolul trecut (relativitatea şi fizica cuantică) – teorii ce au căutat să descrie toate forțele universului (şi aproape au reușit) – s-au insinuat şi în mentalul individual şi colectiv (al civilizației occidentale) alterându-l. Cu ajutorul unor explicații științifice, fixate prin formule (exacte, dar de prea putini înţelese şi stăpânite) s-a construit o nouă cosmogonie, paralelă cu cea oficială (până la un moment dat), o cosmogonie ce explică apariția universului, apariția omului, precum şi structura intimă a materiei. Mai apoi, încet-încet, s-a anulat (indirect) o întreaga viziune mistico-religioasa asupra micro şi macro-universului şi în loc s-a instaurat o alta, științifico-religioasa (religioasă pentru că același mecanism al credinței funcționează dincolo de un nivel mediu – demult depășit! - de înțelegere). Nu I s-a lăsat lui Dumnezeu niciun loc în care să se poată ascunde: cei 13.84 miliarde de ani ce dau vârsta şi întinderea Universului au fost (si sunt) sondați cu mii de telescoape, iar în imensele acceleratoare de particule (Fermilab sau CERN) atomii sunt sparți pentru a li se analiza componenta. Nici măcar în alte dimensiuni  fizice – din cele 9 câte se afirmă ca ar exista! – nu mai este în siguranță.  Izgonirea din material a lui Dumnezeu (şi destrămarea instituției credinței a occidentului bazată e religie) au fost însă unele dintre cele mai benigne efecte, câtă vreme omului i-a mai rămas – pentru cat timp? – dimensiunea spirituală. În timpul acestui proces forțat de migrare către o nouă (modernă) cosmogonie s-au grefat – fără discernământ uneori – în cultura occidentală (culturile occidentale) ideile esențele acestor noi teorii fizice, dând naștere unor noi culturi: culturile modernității. Pe de altă parte,  ca un răspuns adaptiv la conflictelor tot mai acute intra şi inter-umane generate de culturile concurente, dezvoltate ca un cancer în civilizația occidentală în sec. XIX şi XX, realitatea a suferit o masivă destructurare şi a sfârșit ca o sumă de realităţi individuale, toate relevante în sine. S-au proliferat şi s-au afirmat micro-culturile – să numim acest proces atomizarea culturii, iar noile viziuni cosmogonice asupra vieții şi naturii universului s-au mulat perfect pe cerințele acestor micro-culturi. Din nou nu putem preciza cât a fost cauza şi cât efect, însă putem găsi în aceste fapte sămânța modernității. După ce a fost enunțat pentru prima dată principiul relativității, toate valorile absolute s-au prăbușit rând pe rând  (până la ultima şi cea mai importantă: Dumnezeu), iar din momentul declanșării cruciadei pentru a afla secretele structurii materiei prin descompunerea ei, peste tot (în civilizația occidentala) s-a făcut simțită o forță de descompunere în parți tot mai mici (de atomizare) a culturilor. Pornita din relativism şi atomism (H.R.Patapievici îl numește reducționism), modernitatea şi-a însușit în cele din urmă aceste valori şi s-a lăsat definită prin ele.

Alte articole despre modernitate:

Fragmente Jurnal XII - Modernitatea şi prăbuşirea civilizaţiei occidentale

Jurnal Fragmente XI - Echivocul modernităţii