Fragmente Jurnal VII - Adaos la mini-eseul despre libertate

Adaos la mini-eseul despre libertate...

Am scris parabola leului pentru că nu puteam îmblânzi toate ideile încețoșate şi înjumătăţite care se aciuaseră în mine. Până la urmă am realizat următorele adevăruri simple: libertatea nu există şi nu poate exista în afara/în absenţa fiinţelor şi, mai mult decât atât, ea nu poate fi descoperită decât în cuşcă sau prin descoperirea cuştii (fiindcă întotdeauna va exista o cuşcă). Libertatea este o esenţă ce nu supraviețuiește viului, deci trebuie relativizată în dimensiunea lui. O putem privi ca pe o simbioză: se naşte în individ ca o conștientizare a propriilor valenţe, a limitelor interne şi externe şi a ceea ce există dincolo de aceste limite (ca şi dragostea, libertatea denumește un gol, o lipsă) şi ajunge în final să traseze limite şi să definească individul. Tocmai de aceea libertatea este de fapt doar pentru oamenii mici - pentru hiene -, pentru că doar oamenii mici au limite care nu incomodează. Leii – acei titanii rezultaţi prin evoluţia biologică şi culturală a oamenilor – vor călca în schimb întotdeauna propriile limite şi limitele altora şi vor privi libertatea nu ca pe o lege sau ca pe un dat cultural ci ca pe o provocare. Ca un paradox însă doar ei – leii! – sunt în stare să nască ideea de libertate, să o înţeleagă şi să o impună celorlalţi. Pentru ceilalţi – pentru hiene! – ea nu va însemna altceva decât o zonă de confort în care vor rămâne din laşitate şi/sau din neputinţă… Câteodată am impresia că Dumnezeu se uită din turnul lui la noi cu dispreţ ca la nişte hiene. Poate că ar fi mai mândru de noi dacă ne-am transforma în nişte lei şi i-am asalta palatul ceresc.