Cred – şi îmi imprim credința asta până în măduva
oaselor cu fiecare gând – într-o lume
clădită pentru cei puternici, pentru cei neliniştiţi, pentru anticriști. Ne
întrebăm cu prea multă sfială de ce nici societatea burgheză şi nici
socialismul estic nu au făcut altceva decât să se ciocnească în idei şi în
forță brută şi şi-au trădat în cele din urmă susținătorii. Era de așteptat ca
atunci când predici fie libertatea tuturor, fie dreptul majoritarii la decizie,
fie șanse egale pentru toți să eșuezi . Toate aceste lucruri – şi libertatea,
şi șansele, şi fericirea - sunt limitate; nu poți să îi mulțumești pe toți;
toți înseamnă în felul asta niciunul. Din păcate Răul zace prea adânc
înrădăcinat în inima Occidentului, iar efortul de al extrage de acolo i-ar
distruge Occidentului tocmai instituția primordială ce îi asigură sensul
existențial: Instituția Credinței. Cu excepția fascismului (dar şi aici se
poate vorbi de o reacție de compensare), morala creștină sta la baza oricărei forme
de organizare politică; iar toate formele de organizare politică – liberalismul,
socialismul, anarhismul, corporatismul, marxismul, comunismul,
conservatorismul, naționalismul, fascismul și democrația socială – sunt produsele Occidentului. Multă vreme
s-a considerat că această achiziție culturală a Occidentului – morala creştină – este de fapt semnul
progresului, semnul civilizației în sensul îndepărtării de barbarism. Dar iată
că am descoperit acum două secole (Darwin) că suntem de fapt animale ajunse
prin puterea minţii în vârful lanțului trofic şi la începutul secolului trecut
(Freud) că instinctele primare ne guvernează încă toate gândurile şi acțiunile.
În orice cultură – aici cu semnificația de societate umană ce se
individualizează prin trăsături specifice – ce nu ţine seama de acest fapt, va
apare o forță întunecată – asemănătoare forței
întunecate din fizica ce sfâșie materia – ce o va îndepărta de la ţelul
său, o va îmbătrâni şi o va destrăma lent. (Vezi excesele totalitare din
comunism şi polarizarea tot mai accelerată a averilor din capitalism). Este
rezultatul unui conflict mai puternic decât conflictele apărute la granițele
dintre culturi în fiecare individ; este rezultatului conflictului dintre
educația culturală – şi cutumele pe care le imprimă individului – şi însuși eul
uman. Închipuiți-vă o lume fără cele 10 porunci. Este aproape imposibil pentru
că suntem fructele occidentului şi chiar dacă alegem să încălcăm sau să
abandonam aceste porunci, ele vor continua să ne urmărească, să ne chinuie şi
să ne judece, chiar şi numai ca presiune externă a societăţii (amintiți-vă de
Dostoievski - „Crima şi Pedeapsa”). Dacă am reuși să facem exercițiul
onestității şi al revoltei până în pragul blasfemiei, am descoperi – cred! – cu
stupoare că dincolo nu ne pândeşte nici anarhia, nici orgia, nici genocidul, ci
dimpotrivă ne aflăm în faţa inimii goale a omului, inima capabilă să își
făurească propria morală mai puternică şi mai adevărată decât morala divină. O
morală mai simplă şi mai onestă, o morală mai ușor de acceptat – poate chiar
mai drastică decât morala creștină – şi mai ușor de urmat pentru că este
asumată. Am rămâne fără ipocrizie, fără frustrări, fără traume; am rămâne fără
monștrii din tenebrele sufletului faustian ce duc tocmai la rătăcire, la dezmăț
şi la crimă. Erosul ar căpăta straie noi, eliberatoare, sublime pe alocuri, iar
thanatosul nu ne-ar mai poseda. Nu ar fi sfârșitul conștiinței, ci începutul
ei. Supraomul – pe care Nietzsche îl anunța cu glas tunător precum Ioan
Botezătorul îl anunța pe Isus – ar de fapt
omul perfect – şi zeul perfect în același timp – eliberat de păcatul
originar şi de morală, ce va cunoaște şi va stăpâni toate virtuțile şi toate
viciile. Morala devenită relativă, ca şi credința fiecăruia în sine însuși, va
servi scopului ultim al existenţei şi evoluției, uneori prea violent, alteori
de o emoționantă puritate şi frumusețe.
N-ar trebui să ne îngrijoreze viitorul civilizației populată cu astfel
de oameni amorali, fără o instituție a credinței bazată pe religie. S-ar putea
să ne aflăm – într-adevăr! – în faţa sfârșitului timpului civilizației
occidentale, în cazul în care religia se va surpa – „Secolul XXI va fi religios
sau nu va fi deloc” (A.M), dar tot așa de bine, pentru astfel de oameni
amorali, științele – fizica, biologia, antropologia, istoria – pot crea eroi,
zei şi mituri – toate acele ingredientele necesare perpetuării instituției
credinței şi respectiv a civilizației. Iar filozofia liberă a inimii – a unei
inimi puternice, neliniștite şi răzvrătite – cu un nou set de reguli – nu ca un
dat cultural prin educaţie şi instruire, ci ca o izbândă a inimii – ar putea fi
noua morală. Morala – dacă o putem numi astfel – amoralităţii; morala pentru
care trebuie să devenim proprii noștii zei. Vor încape fără îndoială în ea şi
iubirea şi compasiunea şi mila şi generozitatea şi altruismul şi toate
sentimentele conexe – pentru că ele au precedat morala creştină şi îi vor
supravieţui şi când nu vor mai fi obligatorii tocmai pentru că nu vor mai fi
obligatorii. Ba chiar vor avea ocazia să iasă la lumină, să se înfrupte fără
ruşine din inimi şi să ne primenească de rău, fiindcă ele există ca predispoziţie
în natura umană (De la bacterii la om – Ernst Mayr). Dacă acest scenariu este viabil şi omul
occidental se poate sustrage până la urmă, printr-un soi de evoluţie culturală,
moralei ce i-a otrăvit pentru sute de ani mintea, sufletul şi trupul, atunci ne
putem aştepta ca acest proces să fi început deja şi el să facă parte dintr-un
proces mai profund de prăbuşire a civilizaţiei occidentale. Poate şi acest
articol se constituie într-o
dovadă…
5.V.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu