joi, 2 mai 2013

Fragmente Jurnal IV- Apel la Constituţie

Pe parcursul ultimilor anii problema constituției a intervenit dureros în mai toate marile conflicte politice interne. Constituția a fost în același timp şi subiect de propagandă menit să-l transforme pe unul dintre candidați la președinție (nociv de altfel pentru ţară) într-un reformator vizionar (vezi discuția despre numărul parlamentarilor şi despre numărul de camere ale Parlamentului din 2009), dar şi sabie menită să taie nodurile gordiene politice (precum şi a capul Democrației) (vezi, de exemplu, scandalul suspendării președintelui din 2011). Nimic altceva decât o unealtă. Curtea Constituțională, forumul menit să vegheze la respectarea ei – constituit din persoane angajate politic, probabil șantajabile, în jurul cărora s-au iscat tot felul de scandaluri – în toată această perioadă a luat o serie de decizii controversate ce a pus pe jar societatea civilă, arcul guvernamental şi partidele politice. Mai mult: de curând a fost dezgropată din nou problema modificării constituției în pragul declanșării cursei pentru alegerile prezidențiale din 2014; a fost alcătuită o comisie de analiză a propunerilor de modificări, comisie condusă – din motive strategice – de un alt prezidențiabil.

 Fără sa comentez (prea mult) contextul politic al trecutului apropiat, constat că ori de cate ori s-a făcut apel la Constituție, în funcție de interese, părțile implicate fie au mânuit-o cu sfințenie de parcă constituția ar fi fost o voință divina echivalentă cu (dacă nu chiar prevalând asupra) Decalogului lui Moise, fie au fluturat-o ca pe o hârtie igienică folosită. Avem însă datoria să nu uităm că orice constituție (nu numai a noastră) este (doar) produsul omului şi al timpului său (în contextul cultural şi de civilizație) şi are drept scop crearea un cadru politic pentru omul timpului sau. Nu este imuabilă prin conținut ci prin ceea ce reprezintă, fiindcă, atâta vreme cât omul este supus greșelii – deci perfectibil –, şi ea este perfectibilă. A o respecta înseamnă nu numai să o aplicăm, ci să o schimbăm/adaptăm atunci când este – într-adevăr! – nevoie. Şi oamenii şi timpurile se schimbă; de ce nu am schimba Constituția? Afirmam într-un alt context ca: Nu legitimitatea – forţată prin trădare şi teroare – trebuie să învingă democraţia, ci însuşi legile – şi chiar Constituţia – trebuie modificate pentru a servi democraţia. Întăresc aceasta afirmație cu un paragraf – descoperit de curând – din Thomas Jefferson – părintele Constituției Americane: „Unii privesc constituțiile cu o prefăcută venerație şi le consideră ca pe chivotul legii, prea sacru ca să poate fi atins. Ea atribuie oamenilor din epoca precedentă o înțelepciune mai presus de cea omenească şi își închipuie că ceea ce au făcut aceștia nu suportă îndreptare… Eu, de bună seamă, nu sunt pentru schimbări dese şi nepuse la încercare în legi şi constituții… Dar mai știu că legile şi instituțiile merg mână-n mână cu progresul spiritului uman… Pe măsură ce se fac noi descoperiri, pe măsură ce se dezvăluie noi adevăruri şi pe măsură ce, odată cu schimbarea împrejurărilor, se schimbă moravurile şi opiniile, instituțiile trebuie să progreseze şi ele, mergând în pas cu vremurile”.

Niciun comentariu: