joi, 18 aprilie 2013

Fragmente Jurnal I - (Unul dintre) paradoxurile culturale ale iubirii

După cum David Hume recomanda femeilor lecturi cu subiect istoric pentru a înțelege că sufletul şi mintea bărbatului nu sunt  guvernate doar de Dragoste, ci şi de alte mii de pasiuni precum  zgârcenia, ambiţia, vanitatea, tot astfel şi eu recomand bărbaţilor lecturi de biologie modernă pentru a înţelege  mai bine Dragostea ce guvernează – exclusiv! - sufletul şi mintea femeii. Acest apel la știință este necesar atâta vreme cât civilizația actuală se confruntă cu un ciudat paradox al Iubirii – pe lângă atâtea alte paradoxuri. Pe de-o parte mirabilul mit platonician al iubirii naşte încă modele precum cel al Îndrăgostiţilor din Verona, (pe care mai apoi cultura occidentală le promovează peste tot: în filme, în cărţi, religie, etc..), iar pe de altă parte tot mai des întâlnim în realitate cupluri în care bărbatul este fie în vârstă, fie urât – fără să ne propunem aici să definim un standard estetic! -, însă bogat, iar femeia este fie tânără, fie frumoasă, fie inteligentă, fie toate la un loc. Ne-am obişnuit să privim astfel de situaţii ca pe nişte  aberaţii dezgustătoare care reflectă în mod direct gradul de decădere al societăţilor occidentale.  Trebuie să recunoaştem însă că mercantilizarea iubirii – cum este denumită câteodată! – este produsul culturii occidentale în aceeaşi măsură în care cultura occidentală o dezavuează.  Mulţi tineri (şi nu numai) ce judecă astfel – expuşi fiind la valorile culturii occidentale – se leagănă încă în braţele unei inocente şi totodată dăunătoare iluzii romantice. Adevărul – crud! – este că femeile nu au fost niciodată admiratoare ale frumosului, ale sensibilităţii sau ale inteligentei atunci a fost vorba de alegerea partenerului de cuplu (unii spun: de viaţă!). Feromonii pe care corpurile lor le-au produs au controlat de fapt alegerile.  Atâta vreme cât procurarea hranei şi siguranţa au fost în directă relaţie cu forţa şi agilitatea, corpul bărbatului – pieptul bombat, umerii largi, soldurile înguste, virilitatea, pilozitatea – a transmis către creierului feminin mesajul vizual ca viitorul ei şi al descendenţilor ei este garantat, iar acesta la rândul lui a ordonat creşterea producţiei de feromoni. Mai apoi, din momentul în care inteligenţa şi rafinamentul – în societăţile tot mai civilizate – au devenit avantaje pentru  ascensiunea socială şi îmbunătăţirea nivelului de trai, intelectualii şi artiştii au stimulat prin discuţii producerea de feromoni din creierul – adaptat rapid! – al femeii. Astăzi ne aflăm in punctul în care femeia este foarte interesată de situaţia financiară a bărbatului, iar alte trăsături intrinseci – precum aspectul fizic, sufletesc şi mental – şi-au pierdut din importanţă. Acest interes ar trebui  catalogat fără prejudecăţi drept atracţie sexuală – la un prim nivel – şi - de ce nu! – drept unul dintre noii fermenţii ai iubirii. Banii produc feromoni. Acest lucru se numește pur-şi-simplu evoluţie – un cuvânt pe care de la 1859 încoace l-am adoptat în mitologia culturilor naţionale. Creierul femeii s-a reconfigurat şi este greu de spus dacă reconfigurarea este doar un produs cultural sau dacă nu poate ajunge până la nivel de genă. Cu siguranţă însă cultura – occidentală! - o încurajează, deoarece din ecuaţia – până nu demult logică – a existenţei:  înzestrare (fizică, mentală, sufletească) + studiu + experienţă + muncă = recunoaştere + bani = existenţă + urmaşi,  nu a mai rămas decât ultima egalitate: bani = recunoaştere + existenţă + urmaşi.  

18.04.2013

Niciun comentariu: