După cum David Hume recomanda
femeilor lecturi cu subiect istoric pentru a înțelege că sufletul şi
mintea bărbatului nu sunt guvernate doar de Dragoste, ci şi de alte mii
de pasiuni precum zgârcenia, ambiţia, vanitatea, tot astfel şi eu
recomand bărbaţilor lecturi de biologie modernă pentru a înţelege mai
bine Dragostea ce guvernează – exclusiv! - sufletul şi mintea femeii. Acest
apel la știință este necesar atâta vreme cât civilizația actuală se confruntă
cu un ciudat paradox al Iubirii – pe lângă atâtea alte paradoxuri. Pe de-o parte
mirabilul mit platonician al iubirii naşte încă modele precum cel al
Îndrăgostiţilor din Verona, (pe care mai apoi cultura occidentală le promovează
peste tot: în filme, în cărţi, religie, etc..), iar pe de altă parte tot mai
des întâlnim în realitate cupluri în care bărbatul este fie în vârstă, fie urât
– fără să ne propunem aici să definim un standard estetic! -, însă bogat, iar
femeia este fie tânără, fie frumoasă, fie inteligentă, fie toate la un loc.
Ne-am obişnuit să privim astfel de situaţii ca pe nişte aberaţii
dezgustătoare care reflectă în mod direct gradul de decădere al societăţilor
occidentale. Trebuie să recunoaştem însă că mercantilizarea
iubirii – cum este denumită câteodată! – este produsul culturii
occidentale în aceeaşi măsură în care cultura occidentală o dezavuează.
Mulţi tineri (şi nu numai) ce judecă astfel – expuşi fiind la valorile
culturii occidentale – se leagănă încă în braţele unei inocente şi totodată
dăunătoare iluzii romantice. Adevărul – crud! – este că femeile nu au fost
niciodată admiratoare ale frumosului, ale sensibilităţii sau ale inteligentei
atunci a fost vorba de alegerea partenerului de cuplu (unii spun: de viaţă!). Feromonii
pe care corpurile lor le-au produs au controlat de fapt alegerile.
Atâta vreme cât procurarea hranei şi siguranţa au fost în directă relaţie
cu forţa şi agilitatea, corpul bărbatului – pieptul bombat, umerii largi,
soldurile înguste, virilitatea, pilozitatea – a transmis către creierului
feminin mesajul vizual ca viitorul ei şi al descendenţilor ei este garantat,
iar acesta la rândul lui a ordonat creşterea producţiei de feromoni. Mai apoi,
din momentul în care inteligenţa şi rafinamentul – în societăţile tot mai
civilizate – au devenit avantaje pentru ascensiunea socială şi îmbunătăţirea
nivelului de trai, intelectualii şi artiştii au stimulat prin discuţii
producerea de feromoni din creierul – adaptat rapid! – al femeii. Astăzi ne
aflăm in punctul în care femeia este foarte interesată de situaţia financiară a
bărbatului, iar alte trăsături intrinseci – precum aspectul fizic, sufletesc şi
mental – şi-au pierdut din importanţă. Acest interes ar trebui catalogat
fără prejudecăţi drept atracţie sexuală – la un prim nivel – şi - de ce nu! –
drept unul dintre noii fermenţii ai iubirii. Banii produc feromoni.
Acest lucru se numește pur-şi-simplu evoluţie – un cuvânt pe care
de la 1859 încoace l-am adoptat în mitologia culturilor naţionale. Creierul
femeii s-a reconfigurat şi este greu de spus dacă reconfigurarea este doar
un produs cultural sau dacă nu poate ajunge până la nivel de genă. Cu
siguranţă însă cultura – occidentală! - o încurajează, deoarece din ecuaţia –
până nu demult logică – a existenţei: înzestrare (fizică, mentală,
sufletească) + studiu + experienţă + muncă = recunoaştere + bani =
existenţă + urmaşi, nu a mai rămas decât ultima
egalitate: bani = recunoaştere + existenţă + urmaşi.
18.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu