Sunt singur într-o lume de clauni colorată
Ce timpul o învârte ca-n bâlci în jurul meu
Și în vertijul vieții te uit; doar câteodată
Îți scriu câte-o scrisoare, când mi-este cel mai greu…
Când toamna ca o mantă pe umeri mi se lasă,
Iar frunzele căzute din suflet gem sub pași,
Când mi-este dor și teamă că n-am s-ajung acasă
`Nainte ca înghețul să intre în oraș,
Când nu găsesc ieșirea din labirintul fricii
Și-n colțurile minții coșmaruri s-au ascuns,
Iar singura speranță sa mă sustrag alicii
E să primesc din partea-ți un echivoc răspuns.
Îți va ajunge-n brațe a optzecea scrisoare
Ce-o sigilez în sticlă și o arunc în mare?
12.II.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu