Într-un sens simplificator, forma supremă de
organizare a unei comunități vii este stupul (hive). În clasa insectelor – care
a atins deja acest nivel de dezvoltare în mod natural – indivizii sunt specializați
prin programare genetică pentru a prelua funcții specifice în cadrul instituțiilor
și pentru a îndeplini sarcini tehnologice, formând astfel o civilizație în adevăratul
sens al cuvântului (lipsită însă de culturi). Există furnici kamikaze – al căror
corp poate exploda împroșcând cu otravă sau care se poate rupe în două – ce se
sacrifică în situații limită pentru a proteja comunitatea; există furnici înzestrate
cu clești cu un dimorfism accentuat ce îndeplinesc
rolul de soldați; după cum există și furnici ce nu fac altceva decât să caute
și să care hrană. Supraviețuirea și eficiența comunității primează, iar în
cadrul ei, pentru a susține acest scop existențial primar, s-a format și funcționează
acea conștiință colectivă de care vorbea Émile Durkheim. Este rezultatul unui îndelung
proces de evoluție – reacție la stimuli și presiuni interne și externe –
similar procesului de evoluție al metazoarelor – un termen științific ce înglobează
toate animalele cu celule diferențiate.
Putem observa aceeași tendință în cadrul comunităților
umane (civilizațiilor in sensul integrator) dacă le analizam prin prisma
gradului de civilizație. Avem instituții, avem tehnologie, avem indivizi care
(nu neapărat prin naștere, ci printr-un proces de specializare prin acumulare informațională
și adaptare morfologică) ocupă roluri în instituții și produc/folosesc
tehnologie. Ceea ce le lipsește (și le deosebește de stup) este însă existența
unei conștiințe comune care sa integreze informația deținută de indivizi și
care să dea un scop mai înalt existenței. Dacă privim de aproape evoluția
civilizației occidentală (până în acest moment) observăm dimpotrivă o tendința
de disoluție a conștiinței, deoarece conștiința este o funcție a culturilor
producătoare de cultură, iar civilizația occidentală se află într-un declin. (Consider
ca declinul civilizației occidentale este cauzat tocmai de înmulțirea necontrolată a culturilor din
care este formată civilizația și lupta pe care acestea o duc în indivizi – am
dezvoltat și continui să dezvolt această teza într-o serie de articole).
Singura posibilitate de salvare este evoluția. Evoluția spre stup (hive); spre o
conștiință colectivă integratoare care să poate controla și motiva instituțiile
civilizației.
Fenomenul Facebook – creația genială a studentului
de la Harvard Mark Zuckerberg ce oferă posibilitatea
contactării persoanelor cunoscute printr-un portal web – ne apare astfel într-o
altă lumină. Nu avem de-a face (doar) cu un moment de seredipiditate, ci (și)
cu saltul decisiv spre conștiința colectivă integratoare a stupului uman. (Nu
includ aici și considerații de alt ordin: moral sau etic. Evoluția este
naturală; nu este nici bună, nici rea). Avem în fața ochilor faza de început a
acestui proces: o rețea neuronală ce procesează imagini și idei se formează
încet-încet, iar creierul nostru se conectează ca un simplu nod la ea. Împreună
cu prietenii si rudele noastre suntem mai inteligenți, vedem mai mult, auzim
mai mult, etc. (O serie de exemple ar fi: inițiativele pornite pe Facebook,
sondajele, știrile virale, votul virtual, etc.)
De altfel, încă din anii `70, unul dintre prorocii
moderni – Alvin Toffler – prevedea apariția „conștiinței planetare” sau – supralicitând
– a „conștiinței cosmice”. Cred că de fapt în cartea sa „Al Treilea Val” s-a
cristalizat pentru prim[ dată ideea rețelelor sociale prin intermediul calculatorului.
Civilizația aflată în schimbare avea nevoie de acest instrument – iată evoluția
mutată in plan tehnologic de care vorbeam în articolul anterior! – pentru a sluji
această conștiință. „[..] Înregistrăm […] primele efecte sociale ale […]
restructurării timpului. […] Individualizarea tot mai pronunțată a orelor de
serviciu ușurează povara muncii, dar în același timp sporește însingurarea și
izolarea socială. […] Prietenilor, amanților și membrilor familiilor […] le va
fi din ce în ce mai greu să se întâlnească și să aibă contacte sociale. Vechile
locuri de întâlnire – cafeneaua din coltul străzii, picnicul parohiei,
serbările școlare – îți pierd treptat semnificația lor tradițională. În locul
lor trebuie inventate instituții ale celui de Al Treilea Val menite să
faciliteze viața socială.” (Alvin Toffler – Al treile val – 1981 – pag 338).
Adică: Facebook-ul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu