marți, 27 noiembrie 2012

Prăbușirea civilizației occidentale - Introducere



După cum există o povară a trecutului, tot astfel există şi o povară a viitorului; amândouă intră în componenţa prezentului şi a realităţii în care el se desfăşoară.  Dacă însă putem fugi de trecut (şi de tot ce poate aduce el mai rău – de remuşcări), prin uitare sau ignoranţă, viitorul ne vom izbi într-un fel sau altul, fie că este vorba de un viitor particular, îngust,  fie că este vorba de un viitor comun, integrator. Al familiei, al societăţii, al economiei, al etniei, al naţiunii, al tării şi în cele din urmă al civilizaţiei din care facem parte. Nu aş dori ca din titlu însuşi să transmit o undă de pesimism care să alimenteze fracţiunile contestatare sau inadaptate ale civilizaţiei occidentale.  În primul rând, orice sfârşit se poate constitui într-un nou început, iar în al doilea rând rămâne deschisă întrebarea dacă civilizaţia occidentală este ghidată spre viitor sau dacă evoluţia ei este ineluctabilă şi în cel mai bun caz poate fi doar previzionată de meteorologi al viitorului – precum Alvin Toffler sau George Friedman.  Nu există un răspuns simplu şi fără echivoc în această privinţă, după cum nici viitorul nu este sigur – şi poate nici singur (după cum susţinea Hugh Everett III) . Va deveni unic şi sigur atunci când îl vom întâlni. Până atunci putem vorbi doar de tendinţe şi probabilităţi, fară ca acest lucru să însemne că avem de-a face cu un soi de ghicit empiric.

Orice analiză a viitorului pleacă de la datele pe care le oferă prezentul. Ori însuşi prezentul este perceput diferit. Ne confruntăm cu doua viziuni antitetice asupra civilizaţiei occidentale în care am fost absorbiţi. Pe deoparte Occidentul ne apare ca un colos impunător prin forţă şi înălţime, blând şi generos cu supuşii săi, însă necruţător cu adversarii; pe de altă parte Occidentul pare a fi doar umbra decrepită şi lipsită de vlagă a aceluiaşi colos. Pe deoparte unii dintre supuşii săi cred că el va continua neschimbat să aibă grijă de ei la infinit; pe de altă parte sunt voci care susţin că „până la Amaghedon mai sunt doar câteva minute”(1) (neînţelegând prin aceasta teama iraţională de sfârşitul anului 2012). 

(2)În favoarea primei viziuni, specialiştii aduc următoarele argumente: Occidentul deține şi administrează sistemul bancar internaţional, controlează toate monedele forte, este principalul consumator mondial, furnizează majoritatea produselor finite din lume, domină piețele de capital internaționale, exercită o autoritate morală considerabilă în multe societăți, este capabilă de intervenții militare de proporții, controlează rutele maritime, realizează cercetările tehnice cele mai avansate, domină accesul în spațiul cosmic, domină industria aerospațială, domină comunicațiile internaționale, domină industria armamentului de înaltă tehnologie, etc. Același Occident este însă – conform altor specialiști – în declin datorită: creșterii economice prea lente, stagnării demografice, șomajului, deficitelor bugetare enorme, lipsei eticii muncii, dezintegrării sociala, drogurilor şi criminalității, etc…

Prima imagine a Occidentului în prezent – cea prosperă şi optimistă – precum şi cea de-a doua – cea amenințătoare şi pesimistă – ambele adevărate şi neadevărate în același timp pentru că sunt incomplete – le percepem de fapt ca pe două faţete ale aceleiaşi monede. Ambele determină – şi sunt produse de – paralizia în faţa viitorului. Alvin Toffler prevedea – încă din deceniul opt al secolului trecut – schimbarea ce o aduce cu el viitorul şi ne încuraja să ne eliberăm intelectul şi voinţa în faţa lui. Şi eu sunt de părere că prima datorie în faţa viitorului nostru ca civilizaţie – oricare ar fi el! – este să-l înţelegem şi să-l întâmpinăm.
Prăbuşirea Civilizaţiei Occidentale nu este un verdict, ci este un semnal de alarmă. (În niciun caz nu este continuarea – şi finalitatea Declinului Occidentului surprins de Spengler în anii `20 ai secolului trecut). Oricât de multe argumente vom aduce în sprijinul declinului şi prăbuşirii (argumente de tip istoric, demografic, cultural, economic, financiar, politic, sociologic, etc…), ele nu trebuie să ne zdruncine încrederea în om, în atomul civilizaţiei care se poate oricând regrupa în alte forme noi de organizare mult mai eficiente. Inevitabila tristeţe cu care constatam anumite tendinţe şi stări de fapt, nu trebuie să afecteze – şi nu afectează – luciditatea cu care aceste tendinţe şi stări de fapt sunt analizate.  

Înainte însă de a vorbi de prăbuşirea civilizaţiei occidentale, avem de răspuns la două întrebări: Ce este civilizaţia? şi Cine (sau ce) este Occidentul?  

Bibliografie:


1.     1. Alvin Toffler – Al treilea val
2.     2. Samuel P. Huntington – Ciocnirea civilizaţiilor (şi refacerea ordinii mondiale)
3.     3. Cynthia Stokes Brown – Istoria lumii (de la Big-Bang până în prezent)
4.     4. George Friedman – Următorii 100 de ani
5.     5. Oswald Spengler – Declinul Occidentului

Niciun comentariu: