duminică, 18 noiembrie 2012

(CCCXXI)

Chiar de-ai să te alături acelor ce mă muşcă
Şi îmi lovesc obrazul cu palme şi noroi,
N-am să-ţi trimit din turnu-mi asediat, c-o puşcă
Nici ura, nici trădarea prin gloanţe înapoi.
Nu am să torn asupră-ţi prin ochii-mi – albii, lava
Ce a făcut din mine un jalnic invalid,
Ci am să tac în scrâşnet, am să înghit otrava
Şi am s-adaug încă o cărămidă-n zid.
Şi chiar de-ar fi tu însăţi să făureşti obuze,
Ce mută-acoperişul şi porţile din loc,
’Nainte de-a-ţi răspunde, cu numele-ţi pe buze,
Voi da – în nebunia-mi – pulberăriei foc…
  Da! Chiar de o să vină uitarea, peste ani,
  Şi tu mă vei învinge, eu nu îţi sunt duşman…

P.S.:
Dacă citeşti aceste cuvinte despre mine,
Înseamnă că cetatea s-a prăbuşit în colb
Şi ai găsit, când fumul s-a dus, printre ruine,
Cum flutura pe pieptu-mi a pace steagul alb…

Niciun comentariu: