miercuri, 3 octombrie 2012

Septembrie



Septembrie. Îmi biciuieşte vântul
Obrazul drept; pe stângul îl sărută
Lumina unui soare ca o ciută
Lovită-n piept ce-şi caută mormântul.

Mi-e umbra tot mai lungă şi mai slută;
O las prin parcuri şi cu ea pământul
Îşi coase la crepuscule veşmântul
Din frunze rui de toamnă ne’ncepută.

Sunt dimineţi cu vise translucide,
Cu amintiri de sacre tragedii
Din care-nveţi ce simplu se ucide

Când se conjugă verbul a iubi;
Sunt dimineţi când uiţi că-i doar o zi de
Septembrie şi struguri mor în vii.

Niciun comentariu: