(* * *)

Din pământul trupului meu primăvara

Cresc braţe spre cerul ochilor tăi. Priveşte-mă!

Vântul suflă vertical de la mine spre tine,

De jos în sus, ca o iubire tăcută. Oare

Mă poţi vedea în mijlocul pădurii care

Te doreşte? Priveşte-mă! Uneori vara

Braţele mele devin ale tale, au rădăcini

În aer şi îmi străpung humusul. Şi atunci,

De bucurie, îmi anunţ logodna cu podoabe

De fructe. Culege-mă! Culege-mă,

Nu mă lăsa pradă aşteptărilor umede,

Căci toamna în lemnul meu se cuibăreşte

Reumatismul. Nu plânge! Dacă plângi

N-ai să mă alini, ci ai să mă desfrunzeşti.

Cum poţi fi atât de rece? Vine iarna

Şi tu îmi laşi ramurile degerate să atârne

Golite de sevă. Iarna, braţele mele

Sunt inutile îmbrăţişării. Mai bine arde-le

Ca să-ţi încălzeşti ochii. Arde-le, căci mie

O să-mi crească altele la primăvară!