Din pământul
trupului meu primăvara
Cresc braţe spre
cerul ochilor tăi. Priveşte-mă!
Vântul suflă
vertical de la mine spre tine,
De jos în sus, ca
o iubire tăcută. Oare
Mă poţi vedea în
mijlocul pădurii care
Te doreşte? Priveşte-mă!
Uneori vara
Braţele mele
devin ale tale, au rădăcini
În aer şi îmi străpung
humusul. Şi atunci,
De bucurie, îmi anunţ
logodna cu podoabe
De fructe. Culege-mă!
Culege-mă,
Nu mă lăsa pradă aşteptărilor
umede,
Căci toamna în
lemnul meu se cuibăreşte
Reumatismul. Nu plânge!
Dacă plângi
N-ai să mă alini,
ci ai să mă desfrunzeşti.
Cum poţi fi atât
de rece? Vine iarna
Şi tu îmi laşi
ramurile degerate să atârne
Golite de sevă.
Iarna, braţele mele
Sunt inutile îmbrăţişării.
Mai bine arde-le
Ca să-ţi încălzeşti
ochii. Arde-le, căci mie
O să-mi crească
altele la primăvară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu