marți, 10 ianuarie 2012

Ascunde-te

Ascunde-te, suflet al meu! Aud croncănitul
Păsării de plumb a toamnei ce vine
Să-mi deschidă pieptul şi să mi te ia.
Ascunde-te! Ascunde-te în lemnul stoic
Al copacilor şi aşteaptă cu ei primăvara!;
Dar – vai! – pasărea de fiere a toamnei
Va scutura toţi copacii cu suflul ei otrăvit
Şi te va găsi! Te va găsi până la urmă!
Ascunde-te deci, suflet al meu,
În aripa prea-umblată a cocorilor
Şi aşteaptă primăvara cu ei în văzduh!;
Dar – vai! – şi acolo te va găsi:
Pasărea de splin a toamnei va vâna
Toţi cocorii şi îi va alunga spre sud,
Iar tu – tu care nu te poţi rupe de mine –
Te vei zdrobi în cădere de pământ.
Mai bine… mai bine ascunde-te în ea;
În pântecul ei, ca un prunc nenăscut
Şi ea te va ocroti cu palmele ei duioase
Şi nimic – nicio pasăre de cenuşă –
Niciodată nu te va mai ajunge.
Acolo, acolo ascunde-te, suflet al meu!

Niciun comentariu: