sâmbătă, 28 ianuarie 2012

(CCCXV)

Ţi-e sete? Apa neagră a gândurilor tale
Ce-mi curge în ureche o voi schimba în vin;
Ţi-e foame? Înăuntru ni-s sufletele goale,
Dar înmulţind iubirea te-oi sătura deplin;
Săracă eşti? Mă vinde acelor ce-mi vor răul
Şi fi-vei mai bogată cu treizeci de arginti;
Căzută eşti? Iertarea-mi va coborî în hăul
Durerii şi de-acolo te va urca spre sfinţi;
Credinţa ţi-este slabă? Mi-e crezu-n tine cruce,
Chiar dacă tu de mine cu silă te dezici.
Ţi se înnoadă drumul cu altele-n răscruce?
Urmează-mă! Sunt drumul ce-ncepe de aici;
  Prin tâmplă şi prin limbă-mi trec cuiele de ură;
  Mor azi, dar până mâine înviu ca în scriptură.

marți, 10 ianuarie 2012

(CCCXIII)

Nu am venit să predic – dintr-un pustiu – Iubirea,
Trufaş călcând păcatul, de carne dezlegat;
Pe cât e de frumoasă, pe-atât de slabă-i firea
Umană, iar în mine şi zeul e bărbat.
E fad sărutul buzei şi-mbrăţişarea castă
Nu-i cântec la vreo nuntă, ci-un languros prohod.
Eu voi mai mult! Iubirea ce-n suflet îmi adastă
Din trup îşi trage seva şi trupului dă rod.
Sunt viu şi – vie-n mine – Dorinţa se revoltă;
Cu mine către ceruri şi înăuntru-arunc.
Sămânţa se sfinţeşte făcându-se recoltă;
Iubirea se sfinţeşte trecând din piept în prunc.
  Şi te iubesc cu ochiul, cu braţul şi cu coapsa;
  Şi-n dorul de iubirea-ţi îmi ispăşesc pedeapsa.

10.I.2012

Ascunde-te

Ascunde-te, suflet al meu! Aud croncănitul
Păsării de plumb a toamnei ce vine
Să-mi deschidă pieptul şi să mi te ia.
Ascunde-te! Ascunde-te în lemnul stoic
Al copacilor şi aşteaptă cu ei primăvara!;
Dar – vai! – pasărea de fiere a toamnei
Va scutura toţi copacii cu suflul ei otrăvit
Şi te va găsi! Te va găsi până la urmă!
Ascunde-te deci, suflet al meu,
În aripa prea-umblată a cocorilor
Şi aşteaptă primăvara cu ei în văzduh!;
Dar – vai! – şi acolo te va găsi:
Pasărea de splin a toamnei va vâna
Toţi cocorii şi îi va alunga spre sud,
Iar tu – tu care nu te poţi rupe de mine –
Te vei zdrobi în cădere de pământ.
Mai bine… mai bine ascunde-te în ea;
În pântecul ei, ca un prunc nenăscut
Şi ea te va ocroti cu palmele ei duioase
Şi nimic – nicio pasăre de cenuşă –
Niciodată nu te va mai ajunge.
Acolo, acolo ascunde-te, suflet al meu!

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

(* * *)


Din pământul trupului meu primăvara
Cresc braţe spre cerul ochilor tăi. Priveşte-mă!
Vântul suflă vertical de la mine spre tine,
De jos în sus, ca o iubire tăcută. Oare
Mă poţi vedea în mijlocul pădurii care
Te doreşte? Priveşte-mă! Uneori vara
Braţele mele devin ale tale, au rădăcini
În aer şi îmi străpung humusul. Şi atunci,
De bucurie, îmi anunţ logodna cu podoabe
De fructe. Culege-mă! Culege-mă,
Nu mă lăsa pradă aşteptărilor umede,
Căci toamna în lemnul meu se cuibăreşte
Reumatismul. Nu plânge! Dacă plângi
N-ai să mă alini, ci ai să mă desfrunzeşti.
Cum poţi fi atât de rece? Vine iarna
Şi tu îmi laşi ramurile degerate să atârne
Golite de sevă. Iarna, braţele mele
Sunt inutile îmbrăţişării. Mai bine arde-le
Ca să-ţi încălzeşti ochii. Arde-le, căci mie
O să-mi crească altele la primăvară!