vineri, 5 august 2011

(CCCVII)

Cuprins de remuşcare declar în scris acestea
(Ca să nu pot, Iubito, vreodat’ să retractez):
N-am îngrijit cu soare şi săptămâni povestea
De dragoste şi-am smuls-o din piept pentru un crez;
Acum, din laşitate, când totul se termină,
Ca martor la procesul vieţii mele mint;
Tu nu atragi dezastre; tu nu ai nicio vină
Că îmi ucid destinul cu gloanţe de argint.
Tu nu-mi împlânţi coşmarul în somn, ci-aduci trezirea;
Când mă-ndoiesc, de mine mă îndoiesc că pot;
Tu nu-mi eşti bici când sufăr, ci însăşi mântuirea
Şi nu îmi scazi alături, când scad, căci tu-mi eşti tot.
  Semnez ca în registrul de stări civile: Nu!
  Nu-mi iert tot ce îmi iartă silaba blândă – tu!

Niciun comentariu: