sâmbătă, 27 august 2011

Ecranizări romane de dragoste 2

Prima parte: Ecranizări romane de dragoste


11. Cold mountain de Charles Frazier




12. Marile Speranţe de Charles Dickens




13. Pe aripile vântului de Margaret Mitchell





14.  Dama cu camelii de Alexandre Dumas fiul


 15. Anna Karenina de Lev Tolstoi




16. Lolita de Vladimir Nabokov



17. Quo Vadis de Henryk Sienkiewicz



18.  Mândrie şi prejudecată de de Jane Austen


19. Adio, arme! de Ernest Hemingway




20. La răscruce de vânturi de Emily Bronte






Schema


miercuri, 24 august 2011

(CCCX)

Peste tărâmul care ne-ncape umbra-s rege
Şi între noi Iubirea-i porunca cea dintâi,
Dar – iată! – vin ispite şerpeşti să ne dezlege
Şi îmi alung Iubirea ca tu să îmi rămâi.
Rămâi menhir pe trupu-mi!, chiar de în suflet poate
Pe unde-ai fost stăpână nu va mai fi nimic;
Chiar dacă ne aşteaptă pe amândoi o moarte,
Rămâi! şi de pe tronul de insomnii abdic.
Vom fi stingheri şi singuri, vom îndura surghiunul
Luminii şi-amintirea acestui timp mănos
N-o sa ne-mparta-avutul, ci-o să ne ţină-ntr-unul,
Topindu-ne-nvelişul de carne pân’ la os.
  (Ca să îmi aflu calea din nou spre Paradis
  Mi-nchipui câteodată căderile din vis.)

(CCCVIII)

Când ochiul meu din frunte e-un soare, tu eşti lună,
Iar când mă-ntorc în neguri, tu zarea o aprinzi;
Nu stăm de-aceeaşi parte a lumii împreună,
Ci ne privim prin tulburi şi-ntârziate-oglinzi,
Ca două stele triste ce se cunosc dar nu se
Apropie prin spaţiul tăcerilor mai mult,
Şi-au adormit iubirea pentru-a nu fi distruse
De foc si greutate, de geniu şi tumult
Şi le e frig şi frică să îşi repete -„Adio”
La vreo eclipsă fi’ndcă, ‘nainte de cuvânt,
Din echilibrul veşnic cu noapte şi cu ziuă,
A izbucnit viaţa măruntă pe pământ.
  Aceasta viată – lanţuri şi ziduri – voi iubi-o,
  Fiindcă-n ea eşti tu şi fiindcă-n ea eu sunt!


luni, 15 august 2011

(CCCIX)

De-mi iei din veşnicia de frământări doar ora
Şi trupul tău atavic mi-l dai ca un zaraf
La schimb voi fi de-acuma, pierdut, al tuturora
Şi am să-mi lepăd cântul de dragoste în praf.
Ce rost să dau vieţii, cădelniţând iubirea,
Când rostul tău teluric în miezu-acestei lumi
Nu e să-ţi laşi în forme îmbogăţită firea
Şi nici să creşti în spirit, ci numai să consumi.
Învaţă-mă femeie cum să trăiesc în carne!;
Cum să absorb prin simţuri plăcerea în dezmăţ!
Învaţă-mă scriptura acelui zeu cu coarne!
Învaţă-mă că totul şi toate au un preţ!
  Învaţă-mă! În mine nimic n-o să se-ntoarne,
  Fiindcă eu Iubirea nu pot să te învăţ.

vineri, 5 august 2011

(CCCVII)

Cuprins de remuşcare declar în scris acestea
(Ca să nu pot, Iubito, vreodat’ să retractez):
N-am îngrijit cu soare şi săptămâni povestea
De dragoste şi-am smuls-o din piept pentru un crez;
Acum, din laşitate, când totul se termină,
Ca martor la procesul vieţii mele mint;
Tu nu atragi dezastre; tu nu ai nicio vină
Că îmi ucid destinul cu gloanţe de argint.
Tu nu-mi împlânţi coşmarul în somn, ci-aduci trezirea;
Când mă-ndoiesc, de mine mă îndoiesc că pot;
Tu nu-mi eşti bici când sufăr, ci însăşi mântuirea
Şi nu îmi scazi alături, când scad, căci tu-mi eşti tot.
  Semnez ca în registrul de stări civile: Nu!
  Nu-mi iert tot ce îmi iartă silaba blândă – tu!

joi, 4 august 2011

(CCCVI)

De când îmi ştiu menirea, în nesfârşita lume
Pe care-n mine-o cuget, ca Demiurg exist
Şi Dragostea există şi Sufletu-mi ca fum e,
Doar tu nu eşti şi Dorul de tine arde Trist.
Tu eşti în locu-n care există doar Instincte
Şi Sânge şi Organe şi Mori definitiv,
În care ai miliarde de neuroni nu Minte,
Iar eu în lumea asta nu-s Trist ci Depresiv.
Aş renunţa la toate: la Vise, la Scânteie;
M-as prăbuşi – Luceafăr – ca să te am deplin
În carne, însă astfel nu te-aş iubi, femeie,
Iar tu-ai fugi Atrasă de-un tânăr Cătălin.
  Rămân stăpân pe haos şi-un ochi urcat pe cer
  Ca să te-Ador, Iubito, ci nu ca să te cer!