sâmbătă, 23 iulie 2011

Poştaşul

Lăsaţi-mă să fiu în lumea voastră
Pribeagul trist ce-aduce uneori
De dincolo – de nicăieri – în traistă
Răspuns la netrimisele scrisori.

Lăsaţi-mă – cât îmi permite timpul –
Să duc pe omoplaţi cuvântul scris
În loc de aripi, chiar de-ar fi mai simplu
De resemnare să mă las ucis.

Lăsaţi-mă s-aleg între tranşee,
Chiar dacă la dezastru nu-s părtaş,
Căci de atâta lipsă de idee
Grenadele ţin locul de mesaj.

Nu mă vânaţi cu puşca şi dispreţul;
Secretele purtate nu le vând
La colţ analfabeţilor, căci preţul
Unui cuvânt e încă un cuvânt.

Lăsaţi-mă să-mi fac cu râvnă treaba,
Să leg un braţ de-un ochi şi-un ochi de-un braţ!
Lăsaţi-mă! – căci nu pot sta degeaba –
Când văd cum vă însinguraţi în laţ.

Aveţi nevoie de un armistiţiu,
De-o învoire scurtă la stăpân,
Ca pe deplin să renunţaţi la viciul
De-a spune vorbe care nu rămân.

Lăsaţi-mă deci să devin o foaie!
Lăsaţi-mă deci să devin un toc!
Pot să opresc cu ce aţi scris războaie;
Pot alergând să dau la toate foc;

Pot face depărtarea mai uşoară;
Pot insufla în aşteptări curaj.
Lăsaţi-mă deci să vă fiu o cioară,
Un porumbel, o barză sau postaş.

Niciun comentariu: