vineri, 15 iulie 2011

(CCCIII)

Ar fi putut să fie o stea ce-şi lasă coada
– Vremelnică lumină – pe noaptea unui ochi;
Şi-ar fi putut – desigur! – să fie doar corvoada
Eternă-a-unui suflet atins de un deochi.
Ar fi putut să-mi treacă, ar fi putut să-ti treacă,
Cum trece lin pojarul de te întinzi în pat;
Şi-ar fi putut – desigur! – ca veşnic să ne placă
Să ne prefacem carnea-n cenuşă la Sabat.
Trecutul însă este scurtat de ploi şi acru,
Iar visul prea devreme în podul minţii-l sui,
Ca, măsurându-mi umbra, să îmi doresc să aflu
Ce-ar fi putut să fie cu amândoi şi nu-i.
  Cu-acest poem din mine plecarea ţi-o amân;
  Cu-acest poem în tine ca un oftat rămân.

Niciun comentariu: