miercuri, 1 iunie 2011

(CCCII)

Au fost la începuturi doar fulgere-n privire,
Doar tunete în glasuri şi umbra unor stropi
De lacrime sub gene, dar iată c-o iubire
A izbucnit deodată în noi ca un potop…
Trecutul se scufundă, iar oasele ni-s leoarcă
Şi ne-am trezit în lumea acvatică străini
C-o singură salvare: să ne-mbarcăm pe-o arcă
Spre malul fericirii perene, clandestin.
`Nainte să se rupă şi ultimele diguri,
Urmează-mă sub punte, departe de păcat,
Căci vor pieri cu toţii şi vom rămâne singuri,
Tu ultima femeie, eu ultimul bărbat.
  Pământul tot sub ape de-acum ni s-a închis
  Ca sa ne reîntoarcem, Iubito,-n Paradis.

1.VI.2011

Niciun comentariu: