luni, 21 februarie 2011

(CCXCVI)

Ţi-am auzit în zborul de albatroşi chemarea
Spre putrezirea-n tihnă, înlănţuiţi, în port
Şi-am scris aceste versuri, ne’nduplecat, pe marea
Iubirii în furtună, ca un jurnal de bord.
Am navigat prin timpuri şi am învins uitarea
Îmbietor cântată de muza din fiord,
Căci inima – busola ce îmi arată calea –
Mi-a fost continuu-atrasă de tine ca de nord…
Ce dor îmi suflă-n coaste? Mi-e ancoră-ntrebarea:
Eu – care sunt şi apa şi cer şi foc şi vânt –
Să mă îndrept spre hăul ce îl ascunde zarea
Sau să mă-ntorc spre tine strigându-te: Pământ!
  De-adun plecări şi-ntoarceri, prea’ndepărtate far,
  Vor da întotdeauna un tragic număr par!

20.II.2011

Niciun comentariu: