luni, 28 februarie 2011

(CCXCVII)

Mă ocoleşti cu-n rictus de milă şi de greaţă
Ce-ţi urâţeşte visul în dimineţi, postum!
Te-ntrebi de-a fost iubire?! A fost cu siguranţă
Un foc, de ne rămâne sub coaste numai scrum!
Regreţi? Îţi ştergi din suflet un an precum o viaţă
Cu-aceeaşi uşurare cu care laşi în drum
Poverile? Fiindcă nu-mi mai răsari în faţă
C-o lacrimă mai grele mi-s pleoapele acum!
Ştiu! S-a sfârşit! Adio! Tăcerea însă nu e
O-ncuvi’nţare-a vinei că sunt juma’te gri;
În crucea despărţirii cuvintele-ţi sunt cuie
Şi mor încet în tine, ca vie tu să fii!
  Iubirea pe iubirea ce a murit se suie,
  Iar fericirea este un groaznic alibi.

joi, 24 februarie 2011

Depeche Mode

Somebody



A Question of Lust



It Doesn't Matter Two


I Want You Now



Sweetest Perfection

luni, 21 februarie 2011

(CCXCVI)

Ţi-am auzit în zborul de albatroşi chemarea
Spre putrezirea-n tihnă, înlănţuiţi, în port
Şi-am scris aceste versuri, ne’nduplecat, pe marea
Iubirii în furtună, ca un jurnal de bord.
Am navigat prin timpuri şi am învins uitarea
Îmbietor cântată de muza din fiord,
Căci inima – busola ce îmi arată calea –
Mi-a fost continuu-atrasă de tine ca de nord…
Ce dor îmi suflă-n coaste? Mi-e ancoră-ntrebarea:
Eu – care sunt şi apa şi cer şi foc şi vânt –
Să mă îndrept spre hăul ce îl ascunde zarea
Sau să mă-ntorc spre tine strigându-te: Pământ!
  De-adun plecări şi-ntoarceri, prea’ndepărtate far,
  Vor da întotdeauna un tragic număr par!

20.II.2011

marți, 8 februarie 2011

de veghe

pentru Ioan Peia, pentru Radu Stefanescu şi nu în ultimul rând pentru tatăl meu...

la moarte tata îşi aşteptă rândul,
iar eu cu dumnezeii mă încaier,
căci fără el mă desfrunzeşte gândul
că sunt cu rădăcinile în aer.

pe-afară vântu-i aspru şi locvace
şi latră-a nefiinţă lung, dulăul,
dar înăuntru e atâta pace
c-aud cum se ascute fierăstrăul.

din propriul trunchi îşi făureşte scutul
ce-opreşte vorba, lacrima şi teama;
prin ochii lui se scurge-ncet trecutul
şi-n ochii mei o vede-acum pe mama.

ca un soldat veghez de-o săptămână
prin friguri şi prin doruri la răscruce,
dar e mai bine să îl ţin de mână
pân-obosesc, decât să-l ţin de cruce.

de neclintit în jurul meu sunt toate;
doar noi ne vom schimba de dimineaţă,
când aşchii mici din tatăl meu pe moarte
vor prinde-n rana sufletului viaţă.

dar pân-atunci şi-aşteaptă tata rândul
la moarte, eu – la încă o ţigară
şi alungat pentru-amândoi, cuvântul
„adio Tată!” a-ngheţat pe-afară.

miercuri, 2 februarie 2011

convenabil


(variantă)

I
e prea mult întuneric
dincolo de o lungime de braţ
în jurul meu şi al ei

(dacă ar fi fost ziuă
nu m-ar fi copleşit
claustrofobia singurătăţii)

II
am băut până când am ajuns
să calculez distanţa
ce mă desparte de stelele verzi

(dacă aş fi fost treaz
nu m-aş fi gândit la ea
în termeni ştiinţifici)

III
dar şi mai grav este că
mi-am piedut busola şi harta
şi nu mai ştiu unde stă

(dacă aş fi ştiut
m-aş fi dus la ea
pentru a-mi recupera sufletul)

IV
ce convenabil: e noapte
am băut şi nici măcar
nu mai ştiu unde stă

(mai convenabil ar fi fost însă
ca ea să nu existe
să nu existe deloc)

4.II.2011

marți, 1 februarie 2011

(CCXCV)

Îmi caut noaptea-n perne un gând să mă mângàie
Pe piept şi să mă-mpingă-n al somnului abis;
Un gând rotund în care să-mi ţin destinu-n frâie
Şi care să-mi citească un viitor nescris;
Un gând precum o viaţă trăită-ntr-o oglindă
Pe suprafaţa cărei se lasă-un abur dens;
Un gând să mă răsfeţe cu-acea minciună blândă
Că doar iubirea are în jurul nostr-un sens;
Un gând în care răul şi binele există;
În care pot cu psalmii dorinţei să te chem
Şi-n care doar de clipa în care tu eşti tristă
Să am o veşnicie curajul să mă tem.
  N-adorm fiindcă-n mine am să rămân închis,
  De gândul, ca un flutur, mi se transformă-n vis.

31.I.2011