...Leonidas, king of the Spartans, shouts: “Fight with spirit,
Spartans; perhaps we will dine today among the ghosts!”
CICERO
Sunt ultimul spartan. De-atâta sânge
Pământul se-ncleiază sub picioare
Şi ca de-o stâncă-,n scutul meu, o mare
Învolburată de persani, se frânge.
Cu fiecare val, în trecătoare
La Termopile,-n jurul meu se strânge
O spumă de cadavre. Xerxe plânge
De neputinţă şi de disperare.
Un vânt de flăcări; se ascunde luna
Sub norul de săgeţi dinspre apus
Şi mă-mpresoară lăncii - mi-e totuna:
Pe drumul către Hades sunt condus
De-alai de umbre înteţind furtuna
Căci n-am să mor ci-am să cobor în sus.
24 februarie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu