vineri, 10 decembrie 2010

voi creşte...

voi creşte adânc încet şi neştiut
cum obişnuiesc să crească iarna
copacii sau unghiile-n carne
până când voi avea statura morţii
şi atunci nu voi mai roşi în faţa ei
voi avea îndrăzneala să o invit la
un furibund passo-doble sa o privesc
cum privesc înapoi oglinzile
să-i şoptesc complimente să-i şoptesc
eşti frumoasă – cu braţele tale
de care nici lumina nu poarte scăpa
şi cu fragilitatea ta la zero absolut
eşti frumoasă eşti frumoasă
mai frumoasă decât amanta mea
rutinată pe care o chem în pat
în fiecare noapte şi pe care o alung
apoi în fiecare dimineaţă cu câtă
voluptate mă prind cu ramurile
de rădăcini şi câtă viaţă îmi extrag
din aşteptarea acelei vârste
când voi avea statura morţii

Niciun comentariu: