luni, 15 noiembrie 2010

Copilei

I
De când frigul toamnei
Calcinează oase,
Cu singurătatea
Fac un compromis
Şi-ţi trimit mesaje
Verzi şi dureroase
Ca un urlet peste
Marele abis.

II
După-atâtea clipe
Puse la-olaltă,
Talia clepsidrei
S-a lărgit prea mult
Şi-ncheind spirala
Vieţii într-o haltă,
M-am oprit cu tine
Timpul sa-l ascult.

III
Înainte-i negru...
Dar privind în spate
Văd o sinuoasă
Cale printre ani;
Am cules de-a valma
Vise şi păcate,
Iar de ele-n traistă
Nu încap şi bani.

IV
Ţi le las pe toate
- Nu ca o povară -
Ci ca mărturie-a
Unui crud destin;
Cuşcă mi-a fost trupul,
Sufletul - o fiară
Şi de foame mi l-am
Devorat deplin.

V
Moartea mă presimte
Cum îi dau târcoale,
Da-m s-o prind în gheare
Într-o bună zi;
O să aibă grijă
Unii, în urale,
Să-mi arate unde
O mai pot găsi.

VI
O să-ntrebe alţii
Cine-am fost, pe cine,
Cum, de ce si unde
Oare am iubit.
Lasă-i să-mi dezbrace
Faptele de bine
Şi să îmi transforme
Umbra într-un mit!

VII
Alţii-apoi vor trage
Prea uşor concluzii
Despre rest; vor spune
Că am fost obtuz,
C-am călcat în străchini
Şi-am vânat iluzii,
Însă juriul asta-n
Silă îl recuz.

VIII
Nu am fost nici înger,
N-am sfinţit pământul,
Nu am fost nici harnic
Şi nici înţelept,
Însă doar 'nainte-ţi
Am să-mi sting avântul
Şi voi sta în boxa
Acuzării drept.

IX
Pregăteşte-mi locu-n
Sufletu-ţi de-a latul;
Judecă-mă aspru,
Însă mai târziu,
Când vei înţelege
În sfârşit păcatul
De a fi prin lumea
Asta moartă, viu.

X
Îţi voi sta 'năuntru
Astfel pentr-o vreme,
Nemişcat şi rece,
Ca-ntr-un mare dric,
Până când  uitarea
Şi-alte noi probleme
Mă vor face-n tine
Ne-nsemnat şi mic

XI
Tu - sculptură-n carne -
Ce-mi imită chipul
Prin înnoitoare
Umede oglinzi,
Vie fii la rându-ţi;
Nu-ncerca nisipul
Ce se scurge-n palme
Cu regret să-l prinzi!

XII
Du-mă mai departe,
Într-o altă viaţă;
Liniştea şi pacea
Eu le voi plăti,
Stând de veghe noaptea
Până-n dimineaţă 
Somnului de tihnă
Alor tăi copii.

XIII
Rădăcina-ţi dreaptă
Se întoarce iată
Unde îi e locul -
Dincolo - în lut.
Te iubesc! Mă iartă,
Prea-iubită fată,
Chiar de-mi cer iertare
Doar cu un sărut!

XIV
De când frigul toamnei
Calcinează oase,
Cu singurătatea
Fac un compromis
Şi-ţi trimit mesaje
Verzi şi dureroase,
Ca un urlet peste
Marele abis.

Niciun comentariu: