luni, 24 mai 2010

(CCLXXXVI) El către Ea

Mă spovedesc: în mine n-am aşezat iubirea
Mai sus de viaţă fi’ndcă n-o cunoşteam de-ajuns
Şi-n fuga mea zăluda mi-am vindecat orbirea
Abia când la mormântu-mi cu moartea am ajuns.
În locul meu acolo am îngropat o hidră
De drumuri înnodate ce duc în Iad şi-ncerc
În clipa regăsirii, furată din clepsidră,
Să îmi recapăt tronul şi să închid un cerc.
Primeşte-mă! Iertarea e-o cruntă răzbunare
Şi nu îţi cer de-aceea decât să mă-nţelegi;
De-aş fi rămas iubirea s-ar fi topit la soare;
Plecând, ea străluceşte deasupra lumii-ntregi!
Iubirea-i nemişcată; ea n-are început
Şi nici sfârşit; noi trecem prin ea cu un sărut!

Niciun comentariu: