luni, 24 mai 2010

(CCLXXXVI) El către Ea

Mă spovedesc: în mine n-am aşezat iubirea
Mai sus de viaţă fi’ndcă n-o cunoşteam de-ajuns
Şi-n fuga mea zăluda mi-am vindecat orbirea
Abia când la mormântu-mi cu moartea am ajuns.
În locul meu acolo am îngropat o hidră
De drumuri înnodate ce duc în Iad şi-ncerc
În clipa regăsirii, furată din clepsidră,
Să îmi recapăt tronul şi să închid un cerc.
Primeşte-mă! Iertarea e-o cruntă răzbunare
Şi nu îţi cer de-aceea decât să mă-nţelegi;
De-aş fi rămas iubirea s-ar fi topit la soare;
Plecând, ea străluceşte deasupra lumii-ntregi!
Iubirea-i nemişcată; ea n-are început
Şi nici sfârşit; noi trecem prin ea cu un sărut!

duminică, 16 mai 2010

(CCLXXXV) Ea catre El

Cuvintele acestea ce au surpat tăcerea
Clădită între mine şi tine a reproş
Ascund în coji minciuna mai dulce decât mierea,
Dispreţul şi trădarea cu-n ţipăt de cocoş!
În clopotul din suflet mi-a fost iubirea limbă
Şi nopţi la rând în patul în care nu erai
Am privegheat, dar astăzi, când te aud se schimbă
Uitarea-n groapă pentru zăpezile de mai.
Trecutul nu-l răscumperi cu-n viitor de vorbe!
Nu-ţi căuta de moarte în braţe-mi sanctuar!
Întoarce-te in vise – chiar dacă doru-mi orb e! –
Căci nu te voi fărâme, la bătrâneţe,-n dar!
…Cum ai ştiut Iubite, răspunsul ce acuză
Şi-alungă, cu sărutul să mi-l opreşti pe buză?

16.V.2010

luni, 3 mai 2010

(CCLXXXIV)

Ne-am încheiat războiul cu scrâşnetu-i şi trânta
Ca o îmbrăţişare în care-aş fi murit,
Iar azi, în miez de pace, e frig şi pe pământ a
Căzut din mine fierul iubirii ruginit.
În fiecare rană – de-acum o cicatrice ! –
Se-ascunde-o amintire, iubitul meu duşman,
Mi-a evadat durerea din trup şi sunt ferice,
Dar într-o zi de doru-i descresc cât într-un an.
Cu ce prilej de ceartă de-acum să mă apropii,
Când între noi distanta tratatele-o sfinţesc,
Când am uitat securea dormind pe fundul gropii
Şi acceptăm tăcerea ca pe un dat firesc?
Trăiam pe-atunci chiar dacă eram aproape mort,
Iar astăzi, viu, în suflet duhoarea morţii-o port!

3.V.2010