vineri, 5 martie 2010

Ce mai am de învăţat…

Mai am de învăţat cum să cântăresc cuvântul, cum să-l opresc înainte de a-l scuipa, cum să-l mestec atunci când îmi intră în ureche, cum să-l îndulcesc şi cum să-l uit;

Mai am de învăţat cum să scap de singurătate alături de mine însumi şi mai ales cum să îi scap şi pe alţii de singurătate, cum să descopăr putreziciunea şi să mă apropii de miez fără să sparg coaja;

Mai am de învăţat că urmele trecerii mele prin lume vor fi durabile nu în piatră ci în sufletele celorlalţi oameni;

Mai am de învăţat cum să iau decizii fără să rămân împietrit la răscruci, mai am de învăţat când este momentul să mă ridic împotriva mareei şi când să îmi depun armele, mai am de învăţat cum să îmi îndrept greşelile, fiindcă nimeni nu o să mi le ierte numărându-mi lacrimile vărsate;

Mai am de învăţat cum să îmi apar lucrurile în care cred în pofida spaimei, a durerii şi chiar în pofida mea, mai am de învăţat că o înfrângere meritată este de preferat unei victorii nemeritate şi că un eşec poate fi tocmai saltul spre victorie;

Mai am de învăţat unele lucruri despre Dumnezeu, după cum mai am lucruri de învăţat despre propriul meu tată;

Mai am de învăţat că libertatea mea se întinde până când întâlneşte libertatea altora şi mai am de învăţat că hotarul intre realitatea şi vis sunt eu însumi;

Mai am de învăţat că prezentul nu este intersecţia dintre previzionarea viitorului şi regretele trecutului şi că trebuie trăit, fiindcă este atât de casant încât nu îi poţi ţine în palmă decât umbra…

Şi mai am de învăţat multe alte lucruri despre iubire, dar despre iubire vreau să învăţ de la tine.

Va urma...

Niciun comentariu: