vineri, 12 februarie 2010

(CCLXXXI)

Ne-ngroapă avalanşa în patul tău. Prin coapsă
Mi-aleargă în zig-zaguri de-nfometare zimbru’
Dorinţelor, dar carnea se-nchide a pedeapsă
Şi îmi lipeşti sărutul de pleoape ca un timbru.
Cu nara fremătândă adulmecă; nu-i modru
De-ntoarcere în ţarcul uitărilor de sine,
Chiar de îi mângâi fruntea, e negură în codru
Şi simte vânătorul ce calea îi aţine.
Aud detunătura reverberând în cuget;
Se clatină, dar peste zăpada ne’ncepută
Tu sângeri; se apleacă deasupra ta cu-n muget
Şi-ţi soarbe-ncet durerea din ochii tăi de ciută.
Însingurat şi liber îşi domoleşte-avântul…
Iar între noi iubito, a împietrit cuvântul!

Niciun comentariu: