(CCLXXXIII) parodie după sonet Sonetul (CCLXXXII)

De ce te-ascunzi de mine, îmi joci într-una feste
Şi îmi rezişti, gagico, prin baruri la asalt
Precum o amazoană? În jurul tău nu este
Un altul mai cu vână, mai smead şi mai înalt!
Îmi dai răspunsuri şuie, un “da” înseamnă poate,
Un “nu” mă întărâtă şi-n decolteu-adânc
Îmi bag cu nonşalanţă privirea pân’ la coate
De-ncep precum un gâgă lipsit de sfârc să plâng.
Sunt îmbibat cu vodcă aşa că-mi dau cuvântul
Că pentru vorba-ţi aspră ca Hamlet te admir
Şi-am să te “iubi” până s-o termina pământul…
Deci nu lăsa să-ţi scape aşa un chilipir!
Mă jur că până mâine te voi iubi. Din fire
Sunt inepuizabil la prima întâlnire!


Notă: Distihul final aparţine dlui Radu Ştefănescu...

(CCLXXXII)

Un singur salt! Spre tine, iubito, de pe creste,
Când muntele víeţii e tânăr şi înalt,
Peste prăpastii negre – flămânde guri – şi peste
Fruntariile lumii, cutezătorul salt!
N-am aripi; cad în cercuri cu braţe-ntinse; poate
Nu mă aşteaptă-o plasă în ochiul tău adânc
Şi nimeni de acolo, în veci, nu mă va scoate;
Un singur salt, chiar dacă în tine-am să mă frâng.
Un singur salt! Ascultă, cum şuieră cuvântul
Sinucigaş “Iubito!” şi-n noapte cum respir,
Când văd că înspre mine se-apropie pământul
Şi pot ajunge-o umbră la tine-n cimitir…
Visez ca-n zboruri albe să-ţi fiu alături mire!
Un singur salt, iubito, o singură iubire!

Notă:
Cuvântul cimitir vine din grecescul koimetirion
care înseamnă "dormitor".

Consuela

I
Pe-atunci mi-erai amică
Consuela
Cu ţâţe cât Venezuela
Cu gura mică,
Nasul fin…
Aveai un aer cam latin
Şi mă iubeai – eu mai puţin,
Dar îţi ştiam de frică…

II
De-atâta dor,
Oh! Consuela, mi amor!
Îmi amintesc că într-un an
Era să mor…
Era să mor…
Pe-atunci noi ne iubeam cu spor
Într-un decor
Shakespearian
Oh! Mi amor! Oh! Mi amor!
Cu dosul tău rubensian
Pe mine te-ai lăsat uşor
De am rămas ca un cocor
Într-un picior…
Oh! Te omor! Oh! Te omor!
Ţipam într-una pe covor
Dar tu mi-ai râs în nas: Nasol!
Şi-atunci la mine în subsol
S-a rupt ceva…

III
Nu a fost vorba de picior…
(N-aş fi întins vreodată vela
Spre alte porturi
Consuela)
Ci a fost vorba de amor
(De propriul meu amor),
Amor
Cu care-ai înfundat pubela!
Oh, Consuela! Consuela!

IV
Acum nici dacă tu ai vrea,
Ca un amic cu o amică.
Să ne vedem la o cafea
Făcută în Venezuela,
Voi spune nu
Oh! Consuela!
Cu gura mică
Nasul fin
Cu ţâţele puţin
Lăsate…

Epilog
(Şi date
Trendy
Peste spate)…

parodie dupa:

Consuela de Radu Stefanescu

e pur si muove 3 (experiment)

am fost oprit pe străzile acestui oraş cosmopolit şi am fost întrebat cum recunoşti un înger eşti tu un înger nu de trei ori nu eu mă lepăd de mine însumi eu nu sunt un înger dar am văzut unul şi îl pot descrie dixit dacă vrei să recunoşti un înger nu îi mângâia spatele ci priveşte-l în ochi fiindcă aripile nu şi le poartă în spate cum spun tratatele despre îngeri ci în ochi dixit ochii lui au aripi dar nu toţi se pot uita în ochii unui înger fiindcă nu toţi pot suporta lumina ce ţâşneşte din ei deci în concluzie nu toţi pot recunoaşte un înger dixit şi eu am întâlnit un înger în acest oraş cosmopolit l-am privit în ochii fără teamă şi am orbit fiindcă şi el la rândul lui m-a privit în ochi şi a recunoscut în mine un diavol dixit e pur si muove

Andre Rieu...

ANDRE RIEU-I LOVE YOU.


Andre Rieu - Romance for Clara


Andre Rieu - Romance Anonyme


Méditation - André Rieu


Love theme from Romeo and Juliet


Stranger in Paradise


Andre Rieu - My Way

(CCLXXXI)

Ne-ngroapă avalanşa în patul tău. Prin coapsă
Mi-aleargă în zig-zaguri de-nfometare zimbru’
Dorinţelor, dar carnea se-nchide a pedeapsă
Şi îmi lipeşti sărutul de pleoape ca un timbru.
Cu nara fremătândă adulmecă; nu-i modru
De-ntoarcere în ţarcul uitărilor de sine,
Chiar de îi mângâi fruntea, e negură în codru
Şi simte vânătorul ce calea îi aţine.
Aud detunătura reverberând în cuget;
Se clatină, dar peste zăpada ne’ncepută
Tu sângeri; se apleacă deasupra ta cu-n muget
Şi-ţi soarbe-ncet durerea din ochii tăi de ciută.
Însingurat şi liber îşi domoleşte-avântul…
Iar între noi iubito, a împietrit cuvântul!

e pur si muove 2 (experiment)

dacă din rai poţi să cazi din oraşul asta cosmopolit nu mai ai unde există ceva oare sub picioarele mele îmblănite există iadul există dixit nu vă uitaţi la mine atât de ciudat aripile de înger pe care le port nu sunt ale mele ci ale îngerului pe care l-am ucis m-am îndoit o clipă de existenţa lui şi i-am călcat pe grumaz de-acum sunt un diavol iar oraşul asta cosmopolit se transformă într-un iad hm iartă-mă îngerule n-am sa te mai văd niciodată sau dacă am să te mai văd nu am să ştiu ce să îţi spun am să îţi întind aripile înapoi ia-le sunt ale tale eu nu ştiu ce să fac cu ele eu nu am pe cine să salvez nici pe mine însumi dixit şi totuşi dacă îngerul îmi va spune păstrează-le le-ai câştigat sunt ale tale vino dacă el va ierta eu am să pot să mă iert am să pot ierta acest oraş cosmopolit şi pentru cât timp dixit până atunci am să târai după mine nişte aripi albe nu sunt ale mele sunt ale îngerului pe care l-am ucis dixit e pur si muove

e pur si muove (experiment)

de când moartea a ajuns din urmă dragostea am intrat şi eu pe orbita acestui oraş cosmopolit am învăţat că şi îngerii fac sex înjură şi bat şi că uneori diavolii te pot salva sau mai bine zis am învăţat că nu există nici îngeri şi nici diavoli şi nici măcar dragoste iar dacă au existat vreodată lucrurile acestea acum cu siguranţă au murit iar dacă ele au murit cu siguranţă şi eu urmează să mor să mă opresc din fugă şi să mă prăbuşesc în braţele acestui oraş cosmopolit dixit până atunci am să îmi las aripile sau copitele şi coarnele în debara pentru că altfel au să mă închidă la spitalul de nebuni şi nu vreau să îmi petrec ultimele zile departe de oamenii pe care am încercat să îi conving de existenţa îngerilor a diavolilor şi a dragostei chiar trişând mimând dragostea travestindu-mă în înger sau diavol şi defilând astfel prin oraşul acesta cosmopolit până atunci am să fiu un om normal iertaţi-mi rătăcirea dixit e pur si muove

(CCLXXX)

Când dintre noi distanţe se şterg şi se ridică,

Foşnind încet, cortina întâiului sărut,

Mă-ntreb ce comedie sardonică sau mică

Şi laşă tragedie în noi a început…

Am repetat o viaţă pentru un rol de-o noapte

- A unsprezecea - însă alunec sub balcon,

Tiradele-mi aprinse se-mpotmolesc în şoapte,

Iar mâna mi-e strunită de trac şi ghinion…

Sub ochii tăi de ambră ce-mi bat în suflet cuie,

Peste lumini şi umbre, iernaticul decor

Se prăbuşeşte, nimeni în jurul nostru nu e,

Iar eu devin, iubito, un simplu spectator…

În pauză aplaud şi-aştept ca între noi,

După sfârşitul lumii, să-nceapă actul doi.