joi, 30 decembrie 2010
(CCXCI) (El către ea)
Să lepăd la hotare trecutul meu întreg,
Să mă dezbrac de piele, să-mi inventez alt nume
Şi să mă-ncred în vorba-ţi pe care n-o-nţeleg.
Dar eu sunt cel de astăzi şi de aici!… În tine
Am simţurile moarte şi nu sunt cel dintâi,
Mi-s gândurile parcă întoarse şi haine
Şi nu-mi mai ştiu nici mâna cu care te màngâi.
De ce mă ceri ‘năuntru şi mă zideşti în uşă,
Când cel ce te adoră afară doar pot fi?
De-am să mă uit cu totul voi fi ca o păpuşă
Cu care dormi în braţe dar nu o poţi iubi!
Doar liberă Iubirea cu mine se perindă
Prin faţa ta şi creşte privindu-se-n oglindă!
30.XII.2010
miercuri, 29 decembrie 2010
Big Bang de Simon Singh
(27-29 dec)
www.simonsingh.net
Review
Update:
Adaug la acestă postare rezumatele capitolelor drept note de lectură:
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Caverna
glandele mele lacrimare secretă acid
l-am lăsat să se scurgă pe dinăuntru
până când într-o dimineaţă
m-am trezit cu o cavernă în suflet
o cavernă
în adâncul căreia forfoteau diavoli
o cavernă
în care nu puteam să cad fiindcă nu exista mai jos
o cavernă
cu un ecou înmiit
şi astfel din acea dimineaţă
râsul meu ajunge la îngeri
joi, 23 decembrie 2010
(CCXC)
L-am prefăcut în groapă pentr-un imens cavou
Al dorurilor, însă, pe când săpam, într-însul
Mi s-a născut şi râsul cu-n înmiit ecou.
La fiecare treaptă a coborârii mele
Tot mai adânc în mine, în noapte şi în Iad,
Mi-am aninat tablouri cu hohote în stele
Şi m-am simţit mai vesel, căci nu puteam să cad.
Îţi datorez acestea: pot străluci-n afară
Lăuntricele-mi goluri ca Phoenix în azur,
Fiindcă tu,-ntr-o clipă, pentru întâia oară,
M-ai molipsit de viaţă cu zâmbetul tău pur.
M-ai învăţat, Iubito, ca doar atunci când sângeri
Pe dinăuntru, râsul ţi-ajunge pân’ la îngeri.
sâmbătă, 18 decembrie 2010
(CCLXXXIX)
Nici Dragostea-n oglinda cuvintelor de fum,
Nici Fericirea-n cercul acelor ce-o răsfaţă,
Ci şovăiala, lenea şi-orgoliul, postum.
I-o veşnică răscruce viaţa ce-i oferă
Ofrande-nveninate cu basme din gablonz
Şi nu va şti că suntem doar jumătăţi de sferă
Şi cum e s-ai pe ţeavă doar pentru tine glonţ…
De-aceea eu în preajmă-ţi voi sta cu îndârjire,
Arzându-mi fiecare pornire-n creuzet;
Voi fi sărac în vorbe şi darnic în iubire
– Pe drumul meu va scrie – de-ai să-l alegi! – „Poet”.
Îţi spun: Nu eşti frumoasă ca să atragi în cleşti
Iubirea; eşti frumoasă pe cât de mult iubeşti!
Variantă distih final:
Şi am să-ţi spun: Frumoasă ca să atragi nu eşti...
Iubito, eşti frumoasă pe cât de mult iubeşti.
vineri, 10 decembrie 2010
voi creşte...
cum obişnuiesc să crească iarna
copacii sau unghiile-n carne
până când voi avea statura morţii
şi atunci nu voi mai roşi în faţa ei
voi avea îndrăzneala să o invit la
un furibund passo-doble sa o privesc
cum privesc înapoi oglinzile
să-i şoptesc complimente să-i şoptesc
eşti frumoasă – cu braţele tale
de care nici lumina nu poarte scăpa
şi cu fragilitatea ta la zero absolut
eşti frumoasă eşti frumoasă
mai frumoasă decât amanta mea
rutinată pe care o chem în pat
în fiecare noapte şi pe care o alung
apoi în fiecare dimineaţă cu câtă
voluptate mă prind cu ramurile
de rădăcini şi câtă viaţă îmi extrag
din aşteptarea acelei vârste
când voi avea statura morţii
duminică, 5 decembrie 2010
(CCLXXXVIII)
Căci n-am crezut vreodată că mintea mea din malţ
Şi inima-mi umflată ca un balon – uşoară,
Atât de sus cu tine eu pot să le înalţ.
Juma'te fericire şi jumătate spaimă...
E-un germene-al ratării în fiecare zbor
Şi chiar de peste umeri ca nişte aripi stai, mă
Uit înapoi c-un vaiet şi-n jos şovăitor.
Ca pe-un Icar mă arde un soare al iubirii.
Ţi-s braţele de ceară? Ai dor în temelii?
Ne vom schimba în duhuri cu darul nemuririi
Sau peste tot trecutul noi ne vom prăbuşi?
Cu gândurile-acestea sunt tot mai singur sus,
Căci îndoiala-n aer e o cădere-n plus!
joi, 2 decembrie 2010
Noiembrie
Purtându-mă pe umeri spre fiord,
Căci fără tine în trecuta lună
- Noiembrie-am făcut atac de cord.
C-un pumn de zile - cuie de tristeţe,
Mi-au sigilat tot cerul la sicriu.
Mai am în mine-un strop de tinereţe;
Îngroapă-mă în tine încă viu.
Nu-mi aşeza drept cruce înc-o jalbă!
Prin gheaţa încă proaspătă m-atinge
Doar vina că mai singură te las,
Că nu mai esti, de-atâta negru, albă,
Că lacrime deasupra mea vei ninge
Şi c-ai s-aştepţi al verii parastas.
miercuri, 1 decembrie 2010
ridică-te
şi viaţa netrăită… întotdeauna exista varianta drumului
care se înfundă… de ce alegem drumul care continuă
la nesfârşit la nesfârşit... am mai fost pe aici nu nu este
o zi noua nici măcar pentru mine… şi atunci ce-ar fi
dacă la baie aş umple cada cu sânge din venele clădirii
şi m-as cufunda în ea până când mi s-ar umezi creierul
doar câteva secunde ar face diferenţa câteva secunde…
şi atunci ce-ar fi dacă la bucătărie aş căuta să-mi unesc
linia vieţii cu linia dragostei folosind cuţitul… doar
câţiva centimetri ar face diferenţa câţiva centimetri…
şi atunci ce-ar fi dacă aş privi mai atent prin ochiul
aragazului până când focul s-ar urca pe mine… doar
câteva grade ar face diferenţa câteva grade… şi atunci
ce-ar fi dacă aş deschide fereastra pentru a lăsa vestul
să intre şi m-aş apleca în afară până când legea
gravitaţiei ar fi de neevitat… doar câteva grame ar face
diferenţa câteva grame… ridică-te… acestea sunt
drumurile care se înfundă… mă gândesc la ele
în timp ce îmi fac duş îmi timp ce îmi tai pâinea
în timp ce îmi pregătesc omleta în timp ce ies pe uşă…
moartea este alcătuita din aceleaşi patru elemente…
o poţi întâlni în fiecare zi… în fiecare zi ridică-te…
luni, 29 noiembrie 2010
zeul cel mare
iar îndoiala nu mă părăsise… şi atunci zeul cel mare
s-a apropiat de mine şi mi-a spus masându-mi sufletul:
eşti pregătit! eu nu mai pot face nimic pentru tine!
când erai mic şi nu-mi înţelegeai legile te-am învăţat
cu frica drumul uneori te-am si amăgit tocmai ca să te duci
spre moarte cu liniştea cu care te duceai la culcare
ai crescut ai învăţat lecţia timpului iar eu ţi-am devenit
tata dar nici blândeţea nu este suficentă de-acum
eşti şi tu un zeu iar eu nu te mai pot apăra
nu mai ai nevoie de mine eşti pregătit! eşti singur!
hai intră în arena şi înfruntăţi adversarii…şi atunci
luminile din arena s-au aprins… eu contra tuturor
celorlalţi zei… un singur spectator… zeul cel mare
femeie vinovată...
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Să plec...
marți, 16 noiembrie 2010
Vara indiană
luni, 15 noiembrie 2010
Copilei
luni, 1 noiembrie 2010
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Iunie
duminică, 17 octombrie 2010
Foaia de hârtie
S-a ascuns de faima altor geniali
Scriitori şi-n faţă Desdemona albă
Îmi aşteaptă pana ca pe un pumnal.
‘Şi-oglindeşte galeş pe retină-mi nurii
Ca Morgana – ştima din deşertu-arid –
Şi, privind la rându-mi către ea, mă-nfurii,
Fi’ndcă-mi văd în suflet mincinosul vid.
Umbra mi se-ntinde neagră peste coală,
Însă-mi doarme-n leagăn sexul lung şi-obez –
Euterpe. Fila e atât de goală!
Şi-mi lipseşte forţa să o violez.
Într-o clipă moartă, ca s-o fac să plângă,
O alung strivind-o ghem în palma stângă.
16.10.2010
vineri, 8 octombrie 2010
Mai
Ciocnesc în grupuri, zâmbete, amicii
Şi-n clipele de-odihnă-ale Furnicii,
De 1 Mai, în miez, oraşul treaz e.
Pe malul zării, val de artificii;
Din Orient, în vela zilei, raze
Abat norodul ostenit spre oaze
În care-aşteptă berile şi micii.
Ademeniţi pe-oglinda străvezie,
Delfini de zahăr zburdă-n cerc; perechi,
Din rana caldă-a sufletului, raze
De dragoste, în marea de topaze,
Aruncă şi spre-adâncuri se îmbie
În dansuri cu cireşe la urechi.
10 III 2008
11 Martie 2008
Aprilie
Miresme moi şi calde ce îmbată
În dimineţi de miere câte-o fată
Şi toţi băieţii ce-o privesc ca hunii.
Se umflă ziua; plouă câteodată
Şi-apoi iar soare. La-nceputul lunii
E-o sărbătoare veselă-a minciunii
Şi alta tristă-a Celui-Fără-Pată.
Mi-e sufletul amorf în creuzetul
Încins al primăverii – ochii ei,
Ca două păsări ce se-ntorc în bietul
Parc străjuit de carpeni şi de tei,
În noi matriţe au trezit poetul.
Aprilie – aleargă-n mine miei.
17 II 2008
Martie
Pe pajiştea retinei trec lăcuste
Cu salt seducător, cu toc si fuste;
Şi-n urma lor culorile învie.
Prin parc, pe stradă şi-n autobus te
Atacă-n zori, la prânz şi la chindie,
Cu zâmbete, cumplita seminţie
Ce vrea din grâul dragostei să guste.
Cetate cucerită; robii poartă,
Mugind haotic, apucaţi de streche,
Tribut – podoabe pentru gât, ureche
Sau degete şi flori la Noua Poartă.
E Martie. Oftez! Ce tristă soartă:
Doar eu sunt un erou fără pereche!
14 II 2008
Februarie
Grăbite păsări îşi înnoadă zborul;
Un clinchet dulce tulbură izvorul
Şi-n miez de codru se adapă cerbii,
Iar prin cojocul gros al babei Dochii,
Împuţinat de aurul amiezii,
Ca purecii sar caprele şi iezii,
Când primăvara îşi deschide ochii.
E-un început de veacuri şi de lume;
Ciobanul cânta oilor din nai
Şi-apoi le cheamă-n stână, blând, pe nume,
Spre târg coboară tinerii pe cai,
Iar eu mă-ntreb: Pe-aici, de ce anume
Am poposit, ca şarpele în Rai?
28 ianuarie 2008
Ianuarie
Răstălmăcit de umbre, prin fereastră,
(Ca zeii-americani sculptaţi pe creastă)
Un chip vetust se-acoperă cu lapte.
Îngheaţă lent în jur tăcerea vastă,
În semineu melancolia-i coaptă,
Iar lupii-aduc, din alt tărâm, în soaptă,
Pe calea lunii, negura albastră.
Un basm de plumb îmi picură în pleoapă
Căldura verii ce-a trecut – visez
O plajă-ntinsă, cer senin, o apă,
Frumoase cafenii şi un obez
Servind coctailuri de fructe. Crapă
De ziua. Încă-i iarnă. Hibernez.
16 II 2008
joi, 7 octombrie 2010
Octombrie
Cu albe picături de untdelemn
Şi despărţiri în zăvorâta uşă
A sufletului - foc în trup de lemn.
Pe-ncheieturi, cu zangăt de cătuşă,
Cad frunzele dintr-un copac solemn,
Iar tu, la poala lui, ca o păpuşă
Stricată-mi spui cât de puţin însemn.
Săgeţi din păsări căutându-şi sudul
Ţi-ndrumă pasul moale şi august,
Iar eu rămân să-ţi duc sub pleoape nudul,
Să îmi amestesc sângele cu must
Şi-n spuza încă fumegandă crudul
Şi vechiul adevăr din noi să-l gust.
marți, 14 septembrie 2010
Drumul de Cormac McCarthy

Carte: Drumul, de Cormac McCarthy
Drumul - Libraria Bucuresti (descrierea cartii)
Drumul de Cormac McCarthy (10 pagini)
Îmi pot imagina dacă închid ochii lumea lui Cormac McCarthy: “ cioburi acoperite de-o crustă cenuşie. Oase de păsări de mare. Linia fluxului marcată de o saltea îndesată de ierburi, oase de peşte, milioane de oase de peşte, întinzându-se de-a lungul ţărmului cât vedeai cu ochii, ca un izoclin al morţii. Un uriaş mormânt de sare. Fără sens. Fără sens.”, etc...
Îmi pot imagina dacă închid ochii lumea lui Cormac McCarthy. O lume prin care două fiinţe fără nume şi fără identitate – pentru ca identitatea lor a dispărut odată cu “lumea veche”– tată şi fiu – trec în căutarea unui iluzoriu liman, apărând zi după zi şi noapte după noapte ceea ce pare a fi ultimul “foc” – ultima relicvă – a umanităţii. O apără de foame, de frig, de spaimă, de singurătate. De cenuşa ce le intră până şi în suflet. Şi de moarte deşi aici – în decorul postapocaliptic – sunt alte lucruri mai cumplite decât moartea, iar supravieţuirea cu orice preţ poate înseamna decăderea şi pierderea sensului vieţii. Îl apără cu ultimele două gloanţe dintr-un revolver. Cu dialoguri frânte şi cu îmbrăţişări.
Îmi pot imagina dacă închid ochii lumea lui Carmac McCarthy, dar apoi nu mă pot sustrage întrebării: Cum ar arata lumea dacă atunci când mi-aş închide ochii aş visa lumea de acum, iar când i-aş deschide din nou aş vedea de fapt urmele pârjolului, normalele de gunoi şi scrum, oraşele pustiite. Înţeleg ce umple lumea veche. Şi ce gol va rămâne în urma ei. Înţeleg mai bine câtă căldură poate da o îmbrăţişare şi câtă substanţă poate avea un cuvânt.
Recomand lectura cărţii...
sâmbătă, 11 septembrie 2010
ultimul om
mă-nconjoară
subtile minciuni...
nu există
lumina
nici timpul
nici viaţa
ci simple oglinzi mişcătoare...
mi-e umbra un ac ce măsoară
uitarea…
şi-n forma ei tristă
prin visele gri
dimineaţa
reflexia-nmiită îmi moare...
miercuri, 25 august 2010
vineri, 13 august 2010
Ian McEwan




Inocentul (1989)



Ispasire (2001)


Mi-am trecut rând pe rând, cu obstinaţie, pe parcursul unui an intreg, în panoplia de lecturi opera romanească a lui Ian McEwan (Polirom) – mai puţin romanul Durabila Iubire, roman care a apărut la noi doar în colectia Cotidianul (şi anterior în colecţia Romanul Secolului XXI) şi pe care l-am achiziţionat abia astăzi de la un anticar din zona Obor.
Urmează deci şi Durabila Iubire.

vineri, 6 august 2010
Toamnă ante-portas

E toamnă şi noaptea se-ntinde de parcă
Pe Calea Lactee mor ultimii sori;
E toamnă şi vântul începe să toarcă
Lungi stoluri de păsări din caier de nori;
E toamnă şi ultimii fluturi din arcă
Prin rui osuare n-au poftă de flori;
E toamnă şi-n plasa de unde o barcă
Se zbate cu mine la piept până-n zori.
E toamnă şi umbra copacilor moare
În apa impură a ochiului meu;
E toamnă; îmi umplu plămânii cu sare
Şi-mi sting lumânarea de veghe din seu;
E toamnă prin frunze cu trup de fecioare;
Mi-e carnea uşoară şi sufletul greu.
marți, 3 august 2010
miercuri, 21 iulie 2010
joi, 15 iulie 2010
(CCLXXXVII)
Şi-am îngrijit-o-n suflet ca-ntr-un pios azil
Cu-nchipuiri plăpânde şi vicioase până
A-ntinerit şi-ncape în straie de copil.
În schimbu-nţelepciunii de-acum învaţă jocul
Şi în făptura-i sacră nespusul adevăr
- Mai groaznic ca minciuna, (ca să-mi păstreze locul
În preajma ta), se-ascunde ca viermele în măr.
N-o chinuie prezentul, îşi uită viitorul
Şi-şi retrăieşte-n tihnă un veşnic început,
Căci a rămas orfană de un părinte - dorul
Ce-a poposit odată în noi şi ne-a durut
Când ea se va întoarce prin buzele de lut
- Prunc mort, va fi de parcă nici nu s-ar fi născut.
sâmbătă, 26 iunie 2010
vineri, 25 iunie 2010
luni, 24 mai 2010
(CCLXXXVI) El către Ea
Mai sus de viaţă fi’ndcă n-o cunoşteam de-ajuns
Şi-n fuga mea zăluda mi-am vindecat orbirea
Abia când la mormântu-mi cu moartea am ajuns.
În locul meu acolo am îngropat o hidră
De drumuri înnodate ce duc în Iad şi-ncerc
În clipa regăsirii, furată din clepsidră,
Să îmi recapăt tronul şi să închid un cerc.
Primeşte-mă! Iertarea e-o cruntă răzbunare
Şi nu îţi cer de-aceea decât să mă-nţelegi;
De-aş fi rămas iubirea s-ar fi topit la soare;
Plecând, ea străluceşte deasupra lumii-ntregi!
Iubirea-i nemişcată; ea n-are început
Şi nici sfârşit; noi trecem prin ea cu un sărut!
duminică, 16 mai 2010
(CCLXXXV) Ea catre El
Clădită între mine şi tine a reproş
Ascund în coji minciuna mai dulce decât mierea,
Dispreţul şi trădarea cu-n ţipăt de cocoş!
În clopotul din suflet mi-a fost iubirea limbă
Şi nopţi la rând în patul în care nu erai
Am privegheat, dar astăzi, când te aud se schimbă
Uitarea-n groapă pentru zăpezile de mai.
Trecutul nu-l răscumperi cu-n viitor de vorbe!
Nu-ţi căuta de moarte în braţe-mi sanctuar!
Întoarce-te in vise – chiar dacă doru-mi orb e! –
Căci nu te voi fărâme, la bătrâneţe,-n dar!
…Cum ai ştiut Iubite, răspunsul ce acuză
Şi-alungă, cu sărutul să mi-l opreşti pe buză?
16.V.2010
luni, 3 mai 2010
(CCLXXXIV)
Ca o îmbrăţişare în care-aş fi murit,
Iar azi, în miez de pace, e frig şi pe pământ a
Căzut din mine fierul iubirii ruginit.
În fiecare rană – de-acum o cicatrice ! –
Se-ascunde-o amintire, iubitul meu duşman,
Mi-a evadat durerea din trup şi sunt ferice,
Dar într-o zi de doru-i descresc cât într-un an.
Cu ce prilej de ceartă de-acum să mă apropii,
Când între noi distanta tratatele-o sfinţesc,
Când am uitat securea dormind pe fundul gropii
Şi acceptăm tăcerea ca pe un dat firesc?
Trăiam pe-atunci chiar dacă eram aproape mort,
Iar astăzi, viu, în suflet duhoarea morţii-o port!
3.V.2010
sâmbătă, 20 martie 2010
(CCLXXXIII)
Iar ramul tău devine din ce în ce mai lung
Şi îşi ascunde-n slava neprihănită mărul
- Acolo unde astăzi eu nu mai pot s-ajung.
M-a ars până la seva o vară de păcate,
M-a altoit cu fiere şi cresc de-atunci în jos
Nutrindu-mă din noaptea pe care-o duc în spate.
Să mai râvnesc la măru-ţi acum e de prisos!
Rămân cu jurământul de la-nceput de timpuri,
Ce ne legase trainic în lut cu rădăcini
Şi-aştept să mă acoperi în alte anotimpuri,
La poala ta, cu frunze, cu umbre şi cu vini,
Căci o să treacă vremea ca o fărădelege,
Eu voi pieri iar altul din tine va culege!
miercuri, 17 martie 2010
Ce mai am de învăţat (continuare)…
Mai am de învăţat că oamenii sunt mai presus de relaţiile ce îi leagă şi că un om, chiar dacă nu îşi poate ajunge sie însuşi, poate însemna totul pentru cel de lângă el;
Mai am de învăţat că adevărul este mai simplu decât minciuna şi tocmai de aceea axiomele vieţii sunt atât de simple încât par banale;
Mai am de învăţat că diferenţa dintre un tânăr şi un bătrân nu se măsoară în ani ci în vise, mai am de învăţat cum pot învinge timpul schimbându-mă zilnic şi totuşi rămânând acelaşi;
Mai am de învăţat ca munca nu este unul din mijloacele vieţii, ci însuşi unul dintre scopurile ei primordiale
Şi mai am de învăţat de la tine că iubirea este ca un râu: dacă este îndeajuns de puternică îşi poate face drum în timp şi prin piatră;
Mai am de învăţat…
Va urma...