joi, 3 decembrie 2009

Cu cine să votez: cu Geoană sau cu Băsescu? Răspuns: Da!...

1. Pot argumenta cu foarte multă risipă de energie următorul fapt: Oamenii nu ascultă în această perioadă decât opinii care le întăresc opţiunile! (uneori aceleaşi fapte alimentează păreri contrare), dar nu o să o fac pentru simplul motiv că cei care citesc aceste rânduri îmi dau oricum dreptate şi nu au de gând să îşi schimbe opţiunea numai pentru simplul fapt că eu le-am criticat intoleranţa la argument – iar asta se constituie deja într-o argumentare...

2. O bună prietenă de-a mea susţinea că în primul tur viscerele – antrenate de hipnoza sexuală a Preşedintelui – îi dictaseră să voteze cu Băsescu, sufletul – încălzit de farmecul ochiului albastru PNL-ist – să voteze cu Crin, iar mintea – din calcule pragmatice – să voteze cu Geoană. Am întrebat-o dacă era vorba de o iubire pură – acel tip iubire în care mintea şi sufletul dispreţuiesc viscerele – sau invers – dacă muşcase din mărul depravării – caz în care mintea şi sufletul nu ajunseseră decât o stavilă în calea plăcerii. M-a acuzat că sunt pro-Geoana...

3. Arunc o întrebare pentru mâine în arenă: Cum poţi pe de-o parte să vehiculezi idei comuniste instigând la luptă împotriva mogulilor capitalişti şi în acelaşi timp să te ridici pe baricada anti-comunismului şi să arunci de la acea înalţime morală cu pietre asupra PSD-ului iliescian?

miercuri, 2 decembrie 2009

Din tranşee

În perioada asta galantarele blogurilor sunt pline ochi cu articole de iarnă şi de alegeri. Oriunde întorci capul găseşti o analiză pertinentă, un manifest împotriva politichiei sau vreo mărturie inedită. Blogosfera s-a scindat în două, sau trei dacă iau în calcul şi zona elitistă a celor cu nasul fin ce propovăduiesc apocalipsa politicii şi votul alb; eşti năucit de aducerile din condei care maschează invectivele la adresa unuia sau altuia dintre candidaţi: unul e prostănac, marioneta axei mogulilor Vântu-Voiculescu-Hrebenciuc , vândut ruşilor, comunist la şcoala lui Iliescu, celalalt este curvar, beţiv, mincinos, patron de moguli mai mici Popoviciu-Udrea-Videanu-Berceanu-Ritzi, ucigaş-de-copii, scandalagiu, dictator; iar din subsolul acestor articole te inundă cu zoaie armatele de postaci. Nu cred că mai există vreun indecis, sau dacă există o să cadă exact în falia dintre cele două părţi din cauza vertijului, ca să nu mai zic că nici un partizan nu îşi mai poate face un aşa de mare avânt încât să sară peste hău.

1. Dictatură versus Comunism

Regăsesc şi printre cei născuţi după revoluţie (sau în preajma ei) morbul urii împotriva comunismului, deşi nu au trăit acea perioada şi nu îi cunosc ideologia. Îşi închipuie că mandatele iliesciene au fost o prelungire a perioadei nefaste pe care au trăit-o părinţii lor sub Ceausescu. “Nu mai vrem comunişti! Jos PSD”.
Acelaşi ecou propagandistic l-am auzit şi din partea unora care ar fi avantajaţi într-un regim social-democrat ideal cu măsuri protecţioniste. “Nu mai vrem comunişti! Jos PSD!”.

Cum adică „Jos comuniştii!“. Care comunişti??? În contextual actual despre ce comunism vorbim?; ce comunism a renăscut în 2009 şi în 2008, pe vremea mariajului PDL – PSD, nu a existat? Ultima dată când m-am uitat în calendar era decembrie 2009, iar comunismul - un vis urât. Şi Iliescu era un vis urât… Nu PSD-ul este la putere. Nu acum. Era în combinaţie cu PDL la putere acum doua-trei luni. Atunci nu trebuiau daţi jos?…

Abordez totusi problema comunismului plecând de la ipoteza că nu ar fi vorba de o manipulare ci de o ameninţare reala într-o Romanie intrată de ani buni în NATO şi UE…Şi am să încep prin a reaminti că marea problemă nu a fost comunismul în sine ci dictatura instaurată în cârca lui, dictatură care a adus cu ea abuzul de putere, mecanismul de opresiune, frica, lipsa sau îngrădirea perspectivelor; rele mai mari decât săracia şi frigul, rele care există şi astăzi. Poate ar trebui recitite pasaje din “Raportul Tismăneanu” comandat chiar de preşedintele Băsescu!
Poate că doctrina social-democrată a PSD-ului ascunde în adâncuri tare comuniste, dar chiar nimeni nu vede spectul dictaturii ridicându-se în spatele preşedintelui. Acesta agită masele cu acelaşi tip de discurs populist cu care în ’33, Hitler îşi pregătea ascensiunea? Pe când o altă “Noapte a Cuţitelor Lungi”? (Update: Mă îngrijorează ceea ce s-a petrecut la Timişoara!) Dacă pe afişele PSD (+PC+PNL+UDMR) s-a adăugat secera şi ciocanul, sunt unii care au început să scrie numele prezidenţiabilului PDL sub această formă: BăSSeSScu.

Istoria este inutilă dacă ne urmăreşte blestemul de a o repeta la nesfârşit.

Radicalizând opţiunile, avem de ales între… comunism şi dictatură.

a) în “comunism” ni se promite…

- guvern cu susţinere parlamentară de 65%

- un prim ministru (cel puţin aparent) independent

- program elaborat pentru ieşirea din criză (cu măsuri protecţioniste dar şi de dreapta – PNL-ul face parte din coaliţie)

b) în “dictatură” ni se promite…

- conflict deschis cu un parlament ales prin vot uninominal
(se poate ajunge la dizolvarea Parlamentului şi la alegeri anticipate)

- guvern interimar condensat sub controlul direct al Presedintelui
Notă: Să nu uitam că din acest guvern a făcut parte dna Ritzi, în acest moment urmarită penal

- lipsa unui buget pe anul 2010 aprobat (deşi în Parlament a trecut legea care permitea unui guvern interimar să prezinte bugetul, Preşedintele nu a promulgat această lege din motive necunoscute)

- poliţie politică: ziarişti, procurori şi oameni de afaceri au telefoanele ascultate şi sunt urmăriţi de organisme gen SRI, SPP, SIE, subordinate presedintelui şi camarilei.
Incidente:
- cazul ziaristul Sorin Roşca Stănescu,
- înregistrările de la întrunirile comisiei Udrea,
- listele convorbirilor telefonice efectuate de un procuror fluturate de dna Udrea,
- notele informative despre membrii Curţii Constitutionale cerute de Presedinte
- procurori demişi din funcţie în condiţii cel puţin ciudate (vezi cazul Hayssam)

2. Mogulii buni, mogulii răi

Scriam într-un articol anterior despre cei trei mari moguli pe care B[sescu îi arată obsesiv cu degetul în fiecare zi din dorinţa de a-şi minimiza adversarul şi de a folosi ura ca factor de polarizare electorală – ura de clasă a celor sărăciţi împotriva îmbogăţiţilor şi ura patrioţilor împotriva “celor care vând ţara” (la ruşi sau în altă parte). În treacăt fie zis acest discurs este unul de tip comunisto-fascist. Concluzia pe care o trăgeam în acel articol era că mogulii răi Voiculescu-Vântu-Hrebenciu şi-au înmulţit averile de peste cinci ori tocmai în perioada moguliatului băsescian, fără să fie deranjaţi. Revin imediat şi la mogulii băsescieni.
Sper că cei care îl votează pe Basescu nu îşi închipuie că de acum încolo, la un al doilea mandat, acesta va confisca cele 5 miliarde de euroi negri, îi va împărţi celorlalţi 20 de milioane de oropsiţi, iar mogulii se vor transforma în praf de stele. (Mie unul mi-ar conveni. Asta ar însemna 500-1000 de euro pe cap de familie. Ar fi ceva!) Ne place sau nu, trăim în capitalism; acumularea de capital şi punerea lui în mişcare este tocmai esenţa capitalismului; şi aici şi peste hotare puterea economică sprijină şi/sau influenţează puterea politică; şi peste hotare există moguli. Cum poti să strigi “Jos comunismul!” şi în acelaşi timp să accepţi să ţi se inducă idei comuniste în subconştient?…

Ce au facut (şi ce vor mai face!) mogulii…

a) Mogulii rai

Mogulii răi (Voiculescu, Vântu, Hrebenciuc) au făcut asta. Când? În timpul mandatului Băsescu…

La început, Băsescu a afirmat că, în plus, Vântu vrea Poşta Română, Patriciu – Romgazul şi Voiculescu – sarea: “Dacă eram un Geoană îl ajutam pe Vântu să ia Poşta Română, pe Patriciu – Romgazul şi pe Voiculescu – complexele energetice şi minele de sare.” Aş completa: “Eu sunt un Băsescu: îl ajut pe Videanu să ia Poşta Română, pe Popoviciu – Romgazul şi pe Cocoş – complexele şi minele de sare”.


b) Mogulii buni

O urmă de adevăr o fi şi în propaganda PSD-ului, după cum o urmă de adevăr există şi în propaganda PDL-ului de mai sus. Nu există îngeri în afaceri – deşi dlui Marius Ghenea i se spune parcă “business angel”! – după cum nu există îngeri nici în politică, dar România nu a ajuns încă Iadul. Mă declar adeptul dezvoltării capitalului mogulesc în detrimetrul capitalului străin, atâta vreme cât afacerile moguleşti sunt legale şi nu lezează interesele cetăţeanului şi ale statului. Dacă-i capitalism, capitalism să fie.

De altfel şi dl Băsescu are un dosar care îi atârnă de picior precum bila de fier a unui condamnat la ocnă; mai nou am văzut că îl poartă peste tot cu dânsul pentru a se disculpa. Hm! Îmi tot dă târcoale următoarea întrebare: Nu cumva dl. Băsescu este de fapt Marele Mogul?

3. Preşedintele “unor” români (preşedintele luptător versus preşedintele de mucava)

a) Traian Băsescu

- curvar

„2001 - scandalul amoros ”Boagiu”
În 2001, pe 17 mai, Maria a suportat o umilință maximă, atunci cînd, la Convenția Națională a PD, Traian Băsescu a fost interpelat (unicat absolut în istoria post-decembristă) în legătură cu presupusa sa relație amoroasă cu Anca Boagiu, pe care se luptase ca un leu să o pună numărul unu pe listele parlamentare de la organizația de București. Ușor dezorientat, Băsescu s-a salvat, de la tribună, tot cu soția, arătînd verigheta și punctînd faptul că are o căsnicie veche de decenii: ”Am o familie model”. În 2004, pentru Maria a venit o nouă lovitură: în campania prezidențială, Băsescu s-a lăudat, public, că mergea la prostituate, în port, în timp ce soția îl aștepta acasă, crescînd cei doi copii.“ (sursa)

Scandalul „Udrea“
Mister: ce căuta Udrea noaptea, la Cotroceni?

“În 2005, la scurtă vreme după alegeri, încă o lovitură: paparazzi unui cotidian central au reușit să dovedească, prin probe fotografice, ceea ce doar se zvonea, pe atunci, anume că Elena Udrea are descinderi misteriose, noaptea, de una singură, la Cotroceni. O nouă lovitură pentru soția președintelui, care, iarăși, a tăcut. La fel cum a tăcut și cînd președintele s-a oferit, public, să întindă pe masă o ziaristă și să îi arate, el știe ce. Ori cînd s-a văzut nevoită să petreacă Paștele, Crăciunurile, Revelioanele, concediile ori chiar simplele ieșiri la restaurant cu familia Cocoș, adică Elena Udrea.” – aceeaşi sursă.

Admiratorii infocaţi vor afirma că virilitatea politică a dlui presedinte este alimentată şi de energia lui sexuală debordantă şi sunt convins că au dreptate. Presedintele poate “în pat” – poate şi pe scena politică, iar argumentul politic ultim poate fi în acest caz “pentru că aşa vrea falusul meu”. Cine poate uita scena din 2004 în care Băsescu, după alegeri, împrosca mulţimea cu şampanie ca şi cum ar fi urinat?...

Apropo: Se prefigurează un nou scandal pe acestă temă un presupus viol. (De ce nu mă miră la dl. Băsescu?)…

- beţiv

- violent (violente fizice şi de limbaj)

Câteva incidente…

Dl. preşedinte Băsescu
…a fost acuzat că în timpul campaniei din 2004 a lovit un copil
…a lovit cu capul în gură un arab în piaţa Crângaşi
… a înjurat pe sălile ministerului
… a numit ziarişti “găozari” şi “ţigani împuţiţi”

Nici nu cred că mai merită comentate aceste fapte. Electoratul le cunoaşte foarte bine, dar, după cum spunea şi dna Udrea prin 2006 “asta e Băsescu, asta am votat”. Ne reprezintă. Atâta vreme cât este preşedinte ne reprezintă pe toţi; când nu va mai fi preşedinte va reprezenta doar un public (vorba lui Orban!) de 30 la sută.

b) Mircea Geoană

- prostănac

E ciudat şi trist în acelaşi timp să vezi că tocmai oameni cu o inteligenţă sub medie repetă ca pe o cabală porecla lui Geoană si se hlizesc tâmp când Google întoarce ca rezultat al căutării “Prostănancul României” pagina de web personală a acestuia. Porecla de prostănac este de fapt moştenirea lăsată de “bunicuţa” Iliescu. Oricât a încercat fostul preşedinte să mai explice contextul în care a folosit acel cuvânt, eticheta aceasta s-a lipit de fruntea prezidenţiabilului PSD şi acolo a rămas în lipsă de altceva. Atenţie! Nu susţin că dl. Geoană este vreun monument de inteligenţă; nu am citit cartea “Încredere” scrisă de el dar am înţeles că pentru tipărirea ei s-au taiat copaci degeaba. Nu pot să nu constat însă că există o asemănare între cei doi candidaţi în această privinţă: Geoana a scris o carte câtă vreme dl. Băsescu a citit una – dacă nu o citeşte în continuare!

Există aici şi un paradox: pe de-o parte electoratul extremist băsescian îl face “prostănac”, pe de alta parte îl dispreţuieşte pentru alura lui aproape sfidătoare de intelectual rasat.

- subordonat mogulilor

Uneori dl. Geoană este atât de scorţos încât confirmă imaginea pe care nonconformistul Băsescu i-a asociat-o: aceea de marionetă mişcată de sforile puterii economice - Hrebenciuc şi de cele ale puterii simbolice – Iliescu. Hrebenciuc – înţeleg, Vanghelie – înţeleg , Năstase – înţeleg, dar Iliescu?! Daca aţ fi fost în tabara PDL-istă aş fi inventat următorul slogan: “Iliescu a murit! Trăiască Iliescu!”.

- partida rusească

La douăzeci de ani de la revoluţie (şi la 19 ani de la prăbusirea colosului URSS) asistăm la reînvierea anti-comunismului şi a rusofobiei. Şi a mişcării anti-Iliescu: “Iliescu a murit! Trăiască Iliescu!”. Ciudat că în 2007 nici una dintre aceste mişcări nu (mai) exista. O fi vreo reacţie alergică de (la) campanie.

Atât deocamdata…