duminică, 15 noiembrie 2009

Sonet IV de William Shakespeare

Nu-ţi cheltui tot harul frumuseţii
Cu tine însuţi fără cumpătare,
Căci nu e dar ci e-mprumutul vieţii
Pentru acei ce-s liberi din născare.
Frumos avar, de ce te joci atunci
Şi nu întorci tot ceea ce-ai avut?
Comori de ani în glie ţi le-arunci
Şi pierzi ca un zaraf nepriceput.
Făcând negoţ cu tine însuţi, ţie
Îţi vei greşi, iar la sfârşit, în loc,
Când vei primi fatidica solie
A nefiinţei, ce-ai să lasi zălog?
Cu tine stingi şi-a frumuseţii rază,
De nu o treci în cel ce te urmează.

Sonet IV de William Shakespeare

Unthrifty loveliness, why dost thou spend
Upon thy self thy beauty's legacy?
Nature's bequest gives nothing, but doth lend,
And being frank she lends to those are free:
Then, beauteous niggard, why dost thou abuse
The bounteous largess given thee to give?
Profitless usurer, why dost thou use
So great a sum of sums, yet canst not live?
For having traffic with thy self alone,
Thou of thy self thy sweet self dost deceive:
Then how when nature calls thee to be gone,
What acceptable audit canst thou leave?
Thy unused beauty must be tombed with thee,
Which, used, lives th' executor to be.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Superbă poezie.