actul I
mi-amintesc că din rândul întâi
viaţa îţi pare
atât de aproape şi de strălucitoare
aplauzi
te ridici în picioare
plângi la finaluri cu boabe de aur
şi-apoi te îneci
pentru un strop de culoare
actul II
după gong se aşează cu faţa
către palmele mele
actorii
actorii zevzeci iar eu ştiu
că-s mai bun, mai viteaz şi mai drept
decât ei decât ei decât viaţa
e târziu
se aude gongul ca tunul
dacă pleci dacă pleci dacă pleci
mă retrag cu bărbia în piept
într-un scaun de piele
pe rândul treizeci
şi unu
actul III
…va începe-n curând
în curând timpul nu va mai trece
să ne ceară biletul
pe ultimul rând
cu numărul zece ori zece
iar în scaunul vechi
se va face apoi
‘ncetul cu-ncetul
mai rece
epilog
o-ntrebare mă arde-n călcâi:
de ce oare se-agită
cei din rândul întâi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu