duminică, 25 octombrie 2009

Sonet II de William Shakespeare

Când vor săpa în fruntea ta tranşee
Întunecate, patruzeci de ierni,
Trufaşa tinereţe-o să se-ncheie
Şi-o să te-acoperi doar cu buruieni.
La întrebarea: “Unde-i frumuseţea
Şi bogăţia zilelor?”, nici mie
Să nu-mi răspunzi că-n ochi e tinereţea
Ascunsă, din ruşine sau mândrie.
“Îţi iroseşti, prietene”,-ţi voi spune
“Comorile!”; cândva vei înţelege
Că un copil din tine o s-adune
Tot ce-i mai bun, iar răul îl va şterge.
Cu sânge cald nutrit, pe zi ce trece,
Ai să renaşti, oricât ţi-ar fi de rece.

Sonet II de William Shakespeare

When forty winters shall besiege thy brow,
And dig deep trenches in thy beauty's field,
Thy youth's proud livery so gazed on now,
Will be a totter'd weed of small worth held:
Then being asked, where all thy beauty lies,
Where all the treasure of thy lusty days;
To say, within thine own deep sunken eyes,
Were an all-eating shame, and thriftless praise.
How much more praise deserv'd thy beauty's use,
If thou couldst answer 'This fair child of mine
Shall sum my count, and make my old excuse,'
Proving his beauty by succession thine!
This were to be new made when thou art old,
And see thy blood warm when thou feel'st it cold.

Niciun comentariu: