duminică, 25 octombrie 2009

Elegie ermetica VII

Nu pot dormi de două ori pe aceeşi pernă,
După cum nu pot mânca de două ori
Aceeaşi mâncare şi după cum nu pot
Muri de două ori; de ce ne întorceam
Atunci de la Omega la Alfa, pentru a găsi
Originea eşecului, tocmai acum
Când timpul a devenit de neînţeles
Şi locuim la căpatul întunericului?
Chiar nu întelegi că nu vom mai retrăi
Criza de schizofrenie a iubirii decât
Dacă voi pleca, fără surle şi trâmbiţe,
Însoţit de regrete, într-o zi în care toate
Se anunţă de-a-ndoaselea, într-o zi
Ca oricare alta: sâmbătă?; perna pe care
O îmbrăţisam, cartofii prăjiti, somnul profund
Ce mă cuprindea după ce faceam dragoste,
Nu vor mai fi acolo, dar cel puţin aşa voi
Ajunge să-mi amintesc de partea mea
Dreaptă, de partea mea bună, de partea
Pe care o iubesc fiindcă mă face
Să mă simt întreg, de tot ceea ce las
În urmă pentru a regăsi mai apoi
Mult mai dulce, mult mai fierbinte,
Mult mai rotund, mâine sau ieri.

25 octombrie 2009

Niciun comentariu: