miercuri, 9 septembrie 2009

De toamnă..

M-aştern peste tine ca frunza pribeagă
Şi laşă, cu zimţii mâncaţi de rugină,
Pe câmpuri, lovită în piept fără vină
De toamna ce curge din nouri, întreagă.

Ascunde-mi în locul uitat de lumină
Făptura de zgură şi umbra beteagă,
Căci vântul alergă prin cer ca să-mi tragă
Amiază în suflet ca pe o cortină.

Ce joc fără noimă! Ne doare sărutul;
Sub paşii ei repezi foşnim a durere
Şi-apoi dintr-o dată culoarea de fiere
Din rănile arse acoperă lutul.

E toamnă! Ascultă în zare o goarnă
Cum sună a moarte. Ascultă! E iarnă.

Un comentariu:

Anonim spunea...

care este semnificatia ultimului vers? (gabriel ionica)