(continuare...)
Ne împărţim o lume cu linii trase simplu
Pe hărţile vieţii anoste către vest
Şi ni se culcă tragic în agonie timpul
În trup căci împărţirea nu va mai da cu rest.
Ne-am adunat odată tot sângele din vine
Pentru-a-nmulţi grădina cu încă un răsad
Şi-acum, la despărţire, cu-atât mai greu îmi vine,
Cu-acelaşi calcul rece, din doruri să te scad.
De-acum învăţ în suflet să port mulţimea vidă
Şi să-mi extrag din carne nebunul radical –
Las simţul raţiunii în mine să ucidă
Speranţele cu semnul mai mare sau egal.
(Chiar dacă raţiunea în mine o blestemă,
Ţi-am demonstrat iubirea ca pe o teoremă!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu