joi, 16 iulie 2009

(CCLXXII)

Îţi cresc din plete aripi, ca unei crisalide,
Când bate vântul; cerul îţi pare mai înalt;
Iar temniţa de gânduri a frunţii se deschide
Când întâlneşti pe-alee himera celuilalt.
De-atâta întuneric te-ai prefăcut în umbră!
Te-adaugi ca o frunză-n cununa lui de lauri
Chiar dacă trupu-ţi fraged prin mine se preumblă
Şi te nutresc cu rouă, ambrozie şi aur.
Cu paloşul iubirii nu-ţi pot ucide gândul,
Căci nu mai am substanţă şi tu nu mai eşti tu,
Îţi pregăteşti spre altă iluzie avântul
Şi sufletul în mreaja frivolului căzu.
Nu te mai pot atinge şi doar firavul duh
Al poeziei urcă la tine în văzduh.

Niciun comentariu: