joi, 25 iunie 2009

(CCLXIX)

Iubirea e un vierme de aur calp ce muşcă
Din inimă; Iubirea e ca un bumerang;
Iubirea-i o sentinţă ce te coboară-n cuşcă
Pe viaţă sau te urcă, legat la ochi, spre ştreang;
Iubirea-i lup de urlă sub mângâierea lunii;
Iubirea e o boală străveche fără leac;
Iubirea este monstrul din somnul raţiunii –
E un coşmar; Iubirea e joaca unui drac;
Iubirea nu alege; Iubirea stă la pândă
În vis şi te loveşte ca un ciocan în plex;
Iubirea-i mov; Iubirea e tristă şi flămândă
De-mbrăţişări şi sânge, de lacrimi şi de sex;
Iubirea-i o beţie; Iubirea-i egoistă.
(De ce mă minţi Iubire, Iubirea că există?)

Niciun comentariu: