joi, 28 mai 2009

Sonet CXXXIII de William Shakespeare (varianta I)
















Blestem amarnic inima ce-a-mpuns
Şi-n pieptul lui şi în al meu. Mai grav
E ca durerea-mi nu-i i-e de ajuns
Şi-mi schimbă-amicu-n sclavul unui sclav.
Din ochiul crud mă fur pe mine acum,
Da’n ochii săi cresc tainice scântei,
Mă-ndepărtez de amândoi şi-n fum
Mă-nec tăcut de trei ori câte trei.
La sânul tău închide-mă de viu
Ca să-i răscumpăr sufletul căzut
În mreaja ta şi pururea să-i fiu
În temniţă, cu inima, un scut.
Voi putrezi, căci tot ce am închis
În mine-adânc, în tine ai ucis.

O altă variantă (mai nouă) se găseşte aici ...

Sonnet CXXXIII by William Shakespeare

Beshrew that heart that makes my heart to groan
For that deep wound it gives my friend and me!
Is't not enough to torture me alone,
But slave to slavery my sweet'st friend must be?
Me from myself thy cruel eye hath taken,
And my next self thou harder hast engrossed:
Of him, myself, and thee I am forsaken;
A torment thrice three-fold thus to be crossed.
Prison my heart in thy steel bosom's ward,
But then my friend's heart let my poor heart bail;
Whoe'er keeps me, let my heart be his guard;
Thou canst not then use rigour in my jail:
And yet thou wilt; for I, being pent in thee,
Perforce am thine, and all that is in me.