luni, 16 martie 2009

Sonet VIII de Pablo Neruda

Dacă ochii tăi nu ar avea culoarea lunii,
culoarea zilei de argilă, de muncă, de foc,
şi nu ar ţine închisă în ei neliniştea aerului,
dacă nu ai fi o săptămână de chihlimbar,

daca nu ai fi clipa blondă
în care toamna se caţără pe viţa-de-vie
şi nici pâinea pe care o coace
luna înmiresmată, risipind făină pe cer,

oh, preaiubito, nu te-aş mai iubi!
În îmbrăţişarea ta cuprind tot ceea ce există:
nisipul, timpul, copacul şi ploaia,

şi tot ceea ce trăieşte pentru ca eu să pot trăi:
pot vedea totul fără să mă îndepărtez:
văd în viaţa ta tot ce este viu.

Soneto VIII

Si no fuera porque tus ojos tienen color de luna,
de día con arcilla, con trabajo, con fuego,
y aprisionada tienes la agilidad del aire,
si no fuera porque eres una semana de ámbar,

si no fuera porque eres el momento amarillo
en que el otoño sube por las enredaderas
y eres aún el pan que la luna fragante
elabora paseando su harina por el cielo,

oh, bienamada, yo no te amaría!
En tu abrazo yo abrazo lo que existe,
la arena, el tiempo, el árbol de la lluvia,

y todo vive para que yo viva:
sin ir tan lejos puedo verlo todo:
veo en tu vida todo lo viviente.

Niciun comentariu: