duminică, 22 martie 2009

Sonet CIX de William Shakespeare

În inima-mi fidelă nu se-aprinde
Nici focul sacru în absenţa ta;
De-acum de mine nu mă pot desprinde,
Nici sufletu-mi, din pieptul tău, - zbura.
În tine-şi află dragostea-mi palatul;
De sunt pribeag, acelaşi mă întorn
În el, la timp, sa-nfăptuiesc păcatul
Şi apa spovedaniei să-mi torn.
Să nu crezi tot ce spun! Deşi sunt pradă
Ispitelor ce se încuibă-n trup,
Eu n-as putea, cu firea mea năroadă,
De toată fericirea să mă rup
Pentru nimic; un univers întreg
Prin tine – trandafir, îl înţeleg.

Sonet CIX de William Shakespeare

O! never say that I was false of heart,
Though absence seem'd my flame to qualify,
As easy might I from my self depart
As from my soul which in thy breast doth lie:
That is my home of love: if I have ranged,
Like him that travels, I return again;
Just to the time, not with the time exchanged,
So that myself bring water for my stain.
Never believe though in my nature reigned,
All frailties that besiege all kinds of blood,
That it could so preposterously be stained,
To leave for nothing all thy sum of good;
For nothing this wide universe I call,
Save thou, my rose, in it thou art my all.

Niciun comentariu: