luni, 16 martie 2009

Elegie ermetică V

Uneori ziua, obosită de lumina unui soare
Tânăr de Aprilie, se opreşte din hârjoana
Sinuoasă prin spaţiul rotund şi finit,
Se întoarce prin mine şi adună din urmă
Răşina - acum deja chihlimbar. Şi deodată,
Cu faţa spre celălalt capăt al vieţii,
Mă înăbuş prin nămeţii calzi ca o spuză,
Cu masca din fular, în războaie fraticide,
Fac beţigaşe aplecate în unghiuri congruente
Cu unchiul sub care mă priveşte o domnisoară
Fusiformă, cu ochelari cât nota infinit,
Călăresc cu Winetou prin preerie (oare
Aceeaşi lumină rece de Aprilie curge
Şi dincolo de Munţii Stâncoşi?), admir părul,
Unduios ca brocartul, al unei colege din faţă
Ce chicoteşte f’indcă n-am auzit chemarea
La tablă. Iubesc. Mă mişc în ultima fotografie
A adolescenţei, iar apoi ziua împlântă în mine,
Sub coastă, suliţa timpului. E joi. Aprilie.
Astăzi cad de pe planetă, astăzi uit să scriu,
Astăzi croşetez vise, astăzi uit foamea,
Astăzi uit să merg. Încă există strada cu nămeţi,
Camera cu biblioteca pentru toţi, liceul,
Şi eu şi tu existam. Dar mâine va fi ca ieri.

Niciun comentariu: