luni, 16 martie 2009

Elegie ermetică III

Vor galopa la orizont herghelii negre
De nori şi gândurile mele concentrice
Vor atinge malul şi se vor reîntoarce
Sleite şi scăzute, ca niște soldaţi
Care au pierdut un război nedrept, la vatră.
Undele mohorâte, prin care mişună
Monştrii cu solzii de aur, de fier şi aspic
Şi în care mă oglindesc de la bordul
Poemelor, se vor subţia cu dulceaţa
Unor izvoare mistice şi vor povesti
Despre mine cel de marţi, rânduite
Sub carena putrezită, toate,-n afară
De cele trimise la sfârşit către tine:
Cele mai puternice, cele mai înalte
Şi cele mai albe, căci ele nu te-au ajuns,
Au făcut înconjurul pământului sau poate
Au trecut peste tine şi te-au zdrobit.
Mai sper că înainte de a plonja orbeşte
În furtuna tinereţii, înainte de-a eşua
Într-o lagună târzie sau înainte
De a se aşterne tăcerea pământului,
Voi mai putea să-ţi sorb în coşul pieptului
Ecoul dragostei înecate sub crusta
De ghiaţa a Polului, în ziua gri, ieri.

Niciun comentariu: