sâmbătă, 7 martie 2009

(CCXL)

Eu, ce-am urcat Iubirea, crezând că-n vârf aşteaptă
Un Rai pustiu sau moartea, cuminte ca un sfânt,
Am cunoscut vertijul pe cea din urmă treaptă,
Când mi-am întors, din nouri, privirea spre pământ.
În urma mea cuvântul, mai greu decât o stâncă,
Crescut în loc de aripi, pe omoplaţii goi,
S-a prăbuşit din slavă-n prăpastia adâncă,
Târându-ne prin neguri şi viscol pe-amândoi.
Când m-am trezit la poale, scrutând nemărginirea,
Cu sufletul asemeni cu îngerii, uşor,
Am implorat osânda de a urca Iubirea
Precum Sisif – zadarnic, de alte mii de ori,
Căci fără tine-alături, mă aştepta o viaţă
Nevrednică în Iadul de carne şi de gheaţă.

Niciun comentariu: