miercuri, 25 februarie 2009

Sonet CXVI de William Shakespeare

Nu-i stavilă-ntre inimi devotate!…
Iubirea nu-i iubire de-o ispită
Îi schimbă cursul fără greutate
Şi-alungă trădătorii. Neclintită,
Ea stăluceşte ca un far prin norii
Furtunii, stând de veghe, la distanţă,
Ea-i steaua ce îndrumă călătorii
Şi-i fără preţ deşi n-are substanţă.
Ea nu-i bufonul timpului! Chiar dacă
Se vor zbârci treptat obrajii moi,
Ea nu se stinge-n veci şi nu se pleacă
În faţa Judecăţii de Apoi.
De-or să găsească-n crezul meu vreo pată,
Eu n-am iubit şi n-am scris niciodată.

Sonnet CXVI

"Let me not to the marriage of true minds
Admit impediments. Love is not love
Which alters when it alteration finds,
Or bends with the remover to remove:
O no! it is an ever-fixed mark
That looks on tempests and is never shaken;
It is the star to every wandering bark,
Whose worth's unknown, although his height be taken.
Love's not Time's fool, though rosy lips and cheeks
Within his bending sickle's compass come:
Love alters not with his brief hours and weeks,
But bears it out even to the edge of doom.
If this be error and upon me proved,
I never writ, nor no man ever loved."

joi, 19 februarie 2009

Sonet LXXXVIII de William Shakespeare

Când vei aprinde-n ochii tăi dispreţul,
Pentru ce sunt sau ce am fost cândva
Şi-ai să mă vinzi, voi asculta judeţul,
Încuvinţând tăcut minciuna ta.
Am să m-acuz eu însumi, fi’ndcă mi-este
Păcatul de-a iubi prea-cunoscut
Şi n-am să spun de tine vreo poveste
Cu ce greşeli ascuse ai făcut.
Îngenunchindu-mi gândul de izbavă,
Din ura ta, iubire am s-adun;
Pieirea mea îţi va aduce slavă,
Iar eu, însângerat, voi fi mai bun.
De dragul tău, spre Iad am să mă-ndrept,
Purtându-ţi eu greşelile în piept.

Sonet CXXXVIII de William Shakespeare

When thou shalt be dispos'd to set me light,
And place my merit in the eye of scorn,
Upon thy side, against myself I'll fight,
And prove thee virtuous, though thou art forsworn.
With mine own weakness being best acquainted,
Upon thy part I can set down a story
Of faults concealed, wherein I am attainted;
That thou in losing me shalt win much glory:
And I by this will be a gainer too;
For bending all my loving thoughts on thee,
The injuries that to myself I do,
Doing thee vantage, double-vantage me.
Such is my love, to thee I so belong,
That for thy right, myself will bear all wrong.

luni, 16 februarie 2009

Va fi ca-ntr-o poveste

I
Va fi ca-ntr-o poveste: o noapte fără lună,
Iar noi iubito tandru, ţinându-ne de mână,
Ca doua ape tulburi ce se-ntâlnesc în mare
Ne vom călca destinul şi matca în picioare;
Vom asculta pianul şi ploile cum sună
Şi vom dormi alături în gropniţa comună.
Îţi vei închide ochii iar eu n-am să apuc
S-aud decât pămantul şi frunzele de nuc
Cum se aştern deasupra şi preotul cum spune
Adio, trist; vor plânge şi babele nebune
Dar lumea o să uite locaşul şi-o să cadă,
Ca un veşmânt de gală, la căpătâi, zăpadă.
Pe semnul crucii veşted ne va veghea o cioară
Îmbrăţişarea strânsă din zori şi până-n seară.
Coşmare cu-antilope şi leii din savană
Din când în când, alb-negru, vor picura în rană
Cu gingăşie plumbul şi doar la primăvară
Vom scoate de sub plăpumi iar mâinele afară.

II
Eu am să-ţi fiu altoiul, iar tu ai să te naşti
Mlădie ca măslinul în zilele de Paşti;
Ne vom umfla plămânii de sevă şi de soare,
Mai verticali o clipă şi-uimiţi vom da în floare,
Hrănindu-ne din carnea pământului nedemn
Şi putrezit; o clipă ne vom iubi în lemn,
Departe de minciună, pădure şi de ură,
Uscându-ne anume pentru a da căldură
Şi umbră; câteodată, o pasăre maiastră
Ne va cânta concentric, pe pajiştea albastră
O doină şi-obosită se va culca în palmă.

III
Cât va dura minunea şi înfrunzirea calmă,
Prin vara inocentă şi umedă, nu ştiu!,
Dar va veni şi vremea căderii-ntr-un târziu:
Ciclopi gheboşi din umbră, cu blănurile sure,
Frumoşii Feţi sau Zmeii şi fiare din pădure
Vor năvăli cu barda în dimineţi perfide,
Vor lua din scurt măsura şi-apoi ne vor ucide,
Urlând cu voce aspră şi începând să are
Sub scoarţa încă verde cu mâinile murdare.
Tu-ţi vei închide ochii, dar eu o să aud
Răceala-n temelie izbind atât de crud!
Vom îndura-mpreună pedeapsa fără vină
Pe marginile lumii, cu lacrimi de răşină
La ora blestemată, încetişor plângând;
Vom continua sărutul de vifor până când,
Pieziş, cu dinţi atavici, o sa ne-mpartă fierul
Şi se va-nchide iarăşi în urma noastră cerul;
Şi chiar atunci în iarbă strigând, la despărţire,
Tu ai să-mi fi mireasă şi eu îţi voi fi mire,
Iar pasărea măiastră ce ne-a cântat odată
Va răspândi ca vântul povestea-n lumea toată.

IV
Va fi amurgul verii şi răii-or să ne poarte
Prin tainice caverne şi prin păduri, departe:
Din tine-or să ridice, sub stalactite rug,
Din mine o să facă pereţii-unui cosciug
Şi cufundaţi de-a sila în glod şi-n vizuina
Jivinelor, prin toamnă, nu vom vedea lumina.
Vei arde pân’ la capăt iar eu o să aştept
Cu metrii de tăcere ne’mpărtăşiţi în piept
Să curgă ploi mărunte ca tropot de termite
Şi să se rupă zile şi nopţi îngălbenite
Din calendar. În mine cu vremea n-o să-ncapă
Decât un stol de larve şi nesfârşita apă
A viselor nătânge; într-un moment firesc
Încet, ca o umoare, prin vene-am să pornesc,
Eliberat de carne, de oase şi de chingi
Şi-am să te caut paşnic, dar tu ai să te stingi
‘Nainte ca uitarea de tot să ne înhaţe
Sau ca răcoarea-mi blândă să te cuprindă-n braţe.

V
Va fi o zi de toamna şi prinsă la apus,
O pasăre măiastră se va urca mai sus.
Va fi o nouă moarte; voi profera blesteme
Dar glasul tău iubito, prin frig o să mă cheme.
Îţi vei închide ochii, iar eu voi ţine-n frau
Durerea ca o stâncă. Am să devin un râu
Şi-am să-ţi învălui jarul, dar tu vei fi scânteie.
De mersul nostru tragic se va-ndura o zeie:
Va coborî din verde cu pasul maiestos,
Va face-o scurtă vrajă şi într-un miel duios
Cu buze rui şi ochii de dor te va preface.
Vei tremura o clipă când vei privi, stângace
Cum peste noi aiurea se prăbuşesc comete
De sânge şi firavă îmi vei cânta de sete,
Iar unda mea învinsă pe veci se va opri
Întâmpinând sărutul ca zorile de zi.
Tu-ţi vei închide ochii iar eu am să aud
O pasăre măiastră alunecând spre sud.

VI
Va fi o zi de iarnă şi-n noi o să se-aprindă
Făcliile din astre sclipind ca-ntr-o oglindă.
De mersul nostru tragic se va-ndura o zeie:
Vom fi din nou alături, bărbat şi tu femeie;
Prin pulberea de fildeş, ne vom întinde mâna
Vom fi din nou alături, dar pentru totdeuna.
Îţi vei închide ochii de parcă ţi-ar fi teamă
Iar eu voi sta de strajă ca un colos de-alamă
De gumă şi tămâie, cu torsul obosit.
Vom face jurăminte aproape de sfârşit;
Vom sta o vreme limpezi ţinându-ne de mână
- Doi inorogi de aur sub razele de lună -
Şi-apoi urcând pe aer extatici, fără veste,
Ne vom întoarce-n stele. Va fi ca-ntr-o poveste!

2 noiembrie 2007

miercuri, 11 februarie 2009

(CCLIX)

De ce-ţi rămân în preajmă şi pasărea iubirii
Nu-mi fuge, dezrobită,-n azururi, către sud,
Când îmi alungi cu biciul purtărilor zefirii
Şi-mi faci pe spate brazdă, zâmbind atât de crud?
Ce vrajă-ţi stă-n putere de-mi domoleşti voinţa
Însămânţând cuvântul cu spini, pe care calc
Şi-apoi, cu-nduioşarea călăului, fiinţa
Zdrobită de durere mi-o-aşezi pe catafalc?
De ce-ţi aştept dezgheţul ca pe o nouă moarte
În fiecare clipă, pe jumatate fiert?
De tine sunt aproape, de mine eşti departe,
Dar îmi aştern speranţa în cuibul vechi şi iert,
Căci văd dospind în pieptu-ţi dorinţa de iubire
Şi zborul fară tine, îmi pare-o prăbuşire.

marți, 10 februarie 2009

Mâzgălituri IX - Sonete de William Shakespeare

Ţin ca pe un craniu
Descarnat în mână,
Cartea cu sonete
Şi declam încet:
Shakespeare, pentru mine,
Viu o să rămână,
Chiar de sunt (sau nu sunt)
Şi eu un poet.

6 II 2009

Mâzgălituri VIII – Florile răului de Charles Baudelaire

Ochii mei, mai limpezi
Şi întorşi în sine
După îmbăierea-n
Versuri de Baudelaire,
Văd printre morminte,
Zgură şi ruine,
Cum întind aripe,
Florile, spre cer.

6 II 2009

Mâzgălituri VII - Poeme de George Gordon Byron

Ca şi Byron, flăcări
Simt cum mă-mpresoară
Şi înot prin lume
Fără nici un scop,
Adevărul totuşi
A-nceput să doară:
Mersul îmi e teafăr
Însă versu-i schiop.

6 II 2009

duminică, 1 februarie 2009

Mâzgălituri VI - Moscova cârciumărească de Serghei Esenin

Când citesc cu sete
Din Esenin rânduri,
Mi se face parcă
Dintr-odată frig:
Am aceeaşi vârstă
Şi aceleaşi gânduri
Mă încearcă însă
În pustiu nu strig.

Mâzgălituri V - Cântece de Johann Wolfgang von Goethe

Demoni hâzi ai nopţii
Ogoiţi-mi rana!
Pentru totdeauna
Sufletul mi-l vând
Ca să pot, pe trupu-mi,
Să sculptez cu pana
Înmuiată-n sânge,
Precum Goethe-un rând.

Mâzgălituri IV - Fire de iarbă de Walt Whitman

Când îi smulg lui Whitman
Firele de iarbă,
Îmi doresc, în suflet,
Să-mi sădesc alt crez,
Să îmi las să crească
O stufoasă barbă
Pe obraz şi versu-mi
Să-l eliberez.

Mâzgălituri III - Romanţe fără cuvinte de Paul Verlaine

Câteodată toamna,-n
Zori mi se întâmplă
Să citesc poeme
De Verlaine, în cer
Să-mi înec tristeţea
Şi să-mi duc la tâmplă
Spleen-ul greu ca plumbul
Dintr-un revolver.

Mâzgălituri II - Evgheni Oneghin de Alexandr Puskin

Paginile albe
- Groaznice Siberii –
Le străbat şi-n spate
Versuri fără număr
Las, căci iată, Puskin,
La căderea serii,
Îmi susţine lampa
Vie peste umăr.

Mâzgălituri I – Cântece cu îngeri de Rainer Maria Rilke

Dintr-odată lumea
Albă mi se-nchide,
Peste ochii-mi negri
Pleoapele îmi cad;
Somnu-mi dă târcoale
Da’-năuntru vid e:
Îngerii lui Rilke
Se întorc în Iad.