duminică, 28 decembrie 2008

(CCLVI)

Agonisesc iubirea în tainiţe, femeie –
Colierele din lacrimi, tăcerile în sac
Şi-odoarele-n poeme – dar o închid sub cheie,
Căci fără tine-alături, pe tronu-mi, sunt sărac;
Zadarnic am în grajduri mari herghelii de vise
Şi vulturii gândirii sub curcubee-ajung,
Când te cobori în mine, obloanele-n închise,
Tavanu-ncet coboară şi-s schiop, mărunt şi ciung;
Şi chiar de-mi dai târcoale să-mi ciuguleşti ficatul
Şi îmi întinzi pocalul plăcerilor să-l sorb,
Când părăseşti în spumă, ca Afrodita, patul,
Încremenesc sub boltă, pe întuneric, orb.
Nici bogăţii, nici chipu-mi, nici mintea nu-s de-ajuns,
Ca să-ţi înalţ în suflet, ce-n mine e ascuns.

luni, 15 decembrie 2008

Sonet LXXXIX de William Shakespeare

Nu-mi poţi ierta greşelile trecute
Şi-mi spui că-s şchiop şi mă-nconvoi. Mai mult
Ce pot să fac, ajuns la senectute,
Decât să tac în beznă şi s-ascult?
Căci nu-mi poti da, iubite, nici juma’te
Din tot dispreţul ce îl port deja,
Ştiindu-ţi voia crâncenă, în spate ;
Mă vei urî şi-apoi mă vei uita,
Iar eu – pribeag –, cu numele-ţi pe buze,
N-am să alerg ca să îţi ies în drum
Şi n-am să-mi ca’t în neştiinţă, scuze
Ca să-ţi vorbesc de dragoste, de-acum.
Am să-mi denunţ, cu vorbele-ţi, făptura,
Căci ura ta în mine naşte ura.

Sonet LXXXIX de William Shakespeare

Say that thou didst forsake me for some fault,
And I will comment upon that offence:
Speak of my lameness, and I straight will halt,
Against thy reasons making no defence.
Thou canst not, love, disgrace me half so ill,
To set a form upon desired change,
As I'll myself disgrace; knowing thy will,
I will acquaintance strangle, and look strange;
Be absent from thy walks; and in my tongue
Thy sweet beloved name no more shall dwell,
Lest I, too much profane, should do it wrong,
And haply of our old acquaintance tell.
For thee, against my self I'll vow debate,
For I must ne'er love him whom thou dost hate.

joi, 11 decembrie 2008

Amsterdam

Din estuar, odată cu refluxul,
Mă furişez mimetic pe canale
În care fierb plăcerile carnale,
Exuberanţa, molima şi luxul.

Mi-ajunge smoala-ncinsă pân' la piele
Şi ameţesc privind pe pod duiumul
De lebede sălbatice prin fumul
Dulceag de joint scăpat din cafenele.

Din patru zări, femei, sub felinare
Se spovedesc cu unduiri prin geam
Bătrânei Doamne şi acelor care

Au evadat. Se-ntunecă dar n-am
De gând să mă întorc la închisoare;
Tot ce-am făcut rămâne-n Amsterdàm!