luni, 17 noiembrie 2008

Sonet XXXVI de William Shakespeare

Am înţeles că nu-mpărţim o soartă,
Deşi iubirea noastră-i numai una;
Durerea şi dizgraţia o poartă
Doar jumătatea-mi, pentru totdeauna.
Ni-e dragostea-ndoită la cheremul
Destinului bolnav şi-o să ne-ajungă
‘N-acelaşi vad amestecaţi, blestemul
Ce orele suave ni le-alungă.
De n-am să te mai văd, a mea durere
Vei duce-o preschimbată în ruşine;
Nu-mi făuri din laude avere
Ci-adună-le pe toate pentru tine;
Te voi iubi mai mult fiind al meu
Şi am să-ţi cresc renumele mereu.

Sonet XXXVI de William Shakespeare

Let me confess that we two must be twain,
Although our undivided loves are one:
So shall those blots that do with me remain,
Without thy help, by me be borne alone.
In our two loves there is but one respect,
Though in our lives a separable spite,
Which though it alter not love's sole effect,
Yet doth it steal sweet hours from love's delight.
I may not evermore acknowledge thee,
Lest my bewailed guilt should do thee shame,
Nor thou with public kindness honour me,
Unless thou take that honour from thy name:
But do not so, I love thee in such sort,
As thou being mine, mine is thy good report.

Niciun comentariu: