joi, 27 noiembrie 2008

(CCLV)

Îngăduie iubirii să-şi prindă rădăcina
Sub geamul tău; va creşte spre înălţime blând,
De-ţi va ţâşni din sfârcul înmugurit lumina
Pe trupul ei, şi încă pe-atâta sub pământ.
La-nscăunarea toamnei s-o jefuieşti de roade,
Să-i fermentezi păcatul în beciuri şi s-arunci
Seminţele pe brazde hrănite de hiade,
Ca să-ţi răsară-n braţe, la primăvară, prunci.
Şi florile şi casa-ţi, sub umbra-i vor încape,
Când malurile lumii de frig se vor surpa,
Când o sa-ngheţe cerul şi o să ardă ape,
De-ai să răspunzi iubito, răsadului cu Da;
De Nu , în ciuda firii, eu tot te voi iubi
Şi-o să-ţi acopăr ochii încet cu bălării.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Sonet XVIII de William Shakespeare

Varianta I

N-am să te-asemui cu o zi de vară!
Eşti mult mai luminos şi mai cuminte;
Scadenţa verii îmi aduce-aminte
Că mugurii-n furtună or să piară.

E ochiul paradisului fierbinte
Câteodat’, dar auru-i, pe seară,
Se-ntunecă încet şi-o să dispară
Tot ce-i frumos căci timpul nu ne minte.

E vara de pe chipul tău perenă;
N-ai să te stingi de-acuma - nu te teme! -
Şi n-ai să simţi a timpului cangrenă

Căci vei trăi de-a pururi în poeme;
Iar cei ce te-or vedea rostit pe scenă
Aplaudând te vor purta prin vreme

Varianta II

Să te compar c-o mândră zi de vară,
Când eşti atât de tânar şi de blând,
Nu-i de ajuns, căci florile-or să piară
Sub vântul aspru, toamna, în curând
Şi ochiul paradisului – fierbinte –
Îşi va-ngropa tot auru-n apus,
Iar timpu-n goană n-o să te alinte:
Tot ce-i frumos schimbării e supus!;
În tine însă vara-i neschimbată
- C-o să ţi-o fure timpul nu mă tem! –
Şi ai să treci prin valea-ntunecată
A morţii-nveşmântat într-un poem.
Prin cei ce-l vor citi şi-o să-l recite,
Tu – cel de azi – o să rămâi, iubite!

Sonet XVIII de William Shakespeare

Shall I compare thee to a summer's day?
Thou art more lovely and more temperate:
Rough winds do shake the darling buds of May,
And summer's lease hath all too short a date:
Sometime too hot the eye of heaven shines,
And often is his gold complexion dimmed,
And every fair from fair sometime declines,
By chance, or nature's changing course untrimmed:
But thy eternal summer shall not fade,
Nor lose possession of that fair thou ow'st,
Nor shall death brag thou wander'st in his shade,
When in eternal lines to time thou grow'st,
So long as men can breathe, or eyes can see,
So long lives this, and this gives life to thee.

luni, 17 noiembrie 2008

Sonet XXXVI de William Shakespeare

Am înţeles că nu-mpărţim o soartă,
Deşi iubirea noastră-i numai una;
Durerea şi dizgraţia o poartă
Doar jumătatea-mi, pentru totdeauna.
Ni-e dragostea-ndoită la cheremul
Destinului bolnav şi-o să ne-ajungă
‘N-acelaşi vad amestecaţi, blestemul
Ce orele suave ni le-alungă.
De n-am să te mai văd, a mea durere
Vei duce-o preschimbată în ruşine;
Nu-mi făuri din laude avere
Ci-adună-le pe toate pentru tine;
Te voi iubi mai mult fiind al meu
Şi am să-ţi cresc renumele mereu.

Sonet XXXVI de William Shakespeare

Let me confess that we two must be twain,
Although our undivided loves are one:
So shall those blots that do with me remain,
Without thy help, by me be borne alone.
In our two loves there is but one respect,
Though in our lives a separable spite,
Which though it alter not love's sole effect,
Yet doth it steal sweet hours from love's delight.
I may not evermore acknowledge thee,
Lest my bewailed guilt should do thee shame,
Nor thou with public kindness honour me,
Unless thou take that honour from thy name:
But do not so, I love thee in such sort,
As thou being mine, mine is thy good report.

duminică, 16 noiembrie 2008

Sonet LXX de William Shakespeare

Nu-i vina ta c-ai devenit povară
Acelora ce-ţi înfierează visul
Şi cred că frumuseţea e bizară
Şi pângăreşte-n zboru-i Paradisul;
Stigmatul ponegririi ţi-e dovada
Desăvârşirii tale peste vreme -
Doar primăvara, viermii, prin livada
Iubirii,-ţi schimbă mugurii-n blesteme.
Ai obosit şi-n orice ambuscadă
A tinereţii ţi-ai pierdut armata,
Dar n-ai căzut tentaţiilor pradă
Şi totuşi, iată, pizma ţi-e răsplata.
De rău-n trăsături n-o să se-arate,
‘Ţi-vom fi vasali şi-ai stăpâni regate.

Sonet LXX de William Shakespeare

That thou art blamed shall not be thy defect,
For slander's mark was ever yet the fair;
The ornament of beauty is suspect,
A crow that flies in heaven's sweetest air.
So thou be good, slander doth but approve
Thy worth the greater being wooed of time;
For canker vice the sweetest buds doth love,
And thou present'st a pure unstained prime.
Thou hast passed by the ambush of young days
Either not assailed, or victor being charged;
Yet this thy praise cannot be so thy praise,
To tie up envy, evermore enlarged,
If some suspect of ill masked not thy show,
Then thou alone kingdoms of hearts shouldst owe.