miercuri, 1 octombrie 2008

Sonet XXXV de William Shakespeare

Nu te jeli că trandafirul are
Colţi lungi şi că-n adânc e lacul smead,
Că norii stau ca umbrele în soare
Şi-omizile pe frunze dulci mai cad.
Greşeala mea - căci toţi greşim- e-aceea
Ca-aprob excese-n irisul opac
Şi mă corup şi eu pierzând aleea,
Că iert mai mult decât greşeşti şi tac.
Cunosc tot jocul tău pe din-afară;
Şi procuror şi victimă,-amândoi
Vom acuza şi vom pleda la bară,
Căci între-amor şi ură e război.
Complice sunt al celui care fură
Stângaci şi-mi dăruie peste măsură.

Sonet XXXV de William Shakespeare

No more be grieved at that which thou hast done:
Roses have thorns, and silver fountains mud;
Clouds and eclipses stain both moon and sun,
And loathsome canker lives in sweetest bud.
All men make faults, and even I in this,
Authorizing thy trespass with compare,
Myself corrupting, salving thy amiss,
Excusing thy sins more than thy sins are;
For to thy sensual fault I bring in sense—
Thy adverse party is thy advocate—
And 'gainst myself a lawful plea commence:
Such civil war is in my love and hate
That I an accessary needs must be
To that sweet thief which sourly robs from me.

Niciun comentariu: